image
Sursa foto: IGSU

Ambulanțe blocate în nămeți la Taraclia și Cahul: O femeie însărcinată, la un pas să nască în drum spre spital

Nămeții formați pe drumurile naționale au lăsat blocate sute de mașini, printre care și ambulanțe. O femeie din Căușeni însărcinată în ultimul termen era la un pas să nască în drum spre spital din cauza circulației nefavorabile.

Potrivit IGSU, femeia nu reușea să ajungă la spital, iar datorită intervenției echipajelor de salvatori aceasta a fost adusă la spital. În mai puțin tânăra mămică a dat naștere unei fetițe perfect sănătoase.

Tot din cauza viscolului, două ambulanțe au rămas blocate pe drumurile din Taraclia. În urma misiunii de tractare a echipelor de pompieri, echipajele medicale au ajuns la destinație.

O altă ambulanță s-a împotmolit pe drum în localitatea Burlăceni, raionul Cahul, iar în scurt timp acesta a fost tractată de un echipaj de salvatori.

Pe parcursul ultimelor ore, salvatorii și pompierii au deblocat peste 170 de autovehicule de pe traseele din țară. Echipajele au efectuat lucrări complexe de tractare și deblocare a mașinilor de mare tonaj, ambulanțelor dar și a autoturismelor care au rămas prinse în nămeții de pe drumurile din centrul și sudul țării.

Noutăţile partenerilor

comentarii: