22:35:36 19.04.2024
Stiri

Primul diplomat străin, decorat de președintele Maia Sandu

Actualitate 28.01.2021 17:29 Vizualizări1215 Autor: Ziarul National
Primul diplomat străin, decorat de președintele Maia Sandu


Președintele Maia Sandu l-a decorat astăzi cu „Ordinul de Onoare” pe Zdeněk Krejčí, Ambasadorul Republicii Cehe în R. Moldova, cu ocazia încheierii mandatului. Distincția i-a fost înmânată Ambasadorului Zdeněk Krejčí în semn de înaltă apreciere a muncii desfășurate pentru consolidarea relațiilor politice, economice și interumane dintre cele două state, precum și pentru sprijinul acordat în procesul de europenizare și euro-integrare a Republicii Moldova.

„În numele meu și al poporului Republicii Moldova, țin să-mi exprim recunoștința pentru munca dumneavoastră și pentru sprijinul necondiționat pe care, de-a lungul anilor, Republica Cehă l-a acordat țării noastre. Vreau să menționez, în special, proiectele sociale, care au venit direct în ajutorul cetățenilor Republicii Moldova, dar și reacția extraordinară de solidaritate de care Republica Cehă a dat dovadă în anul 2020, oferind echipamente de protecție și sanitare pentru lucrătorii medicali angajați în combaterea pandemiei Covid-19”, a declarat doamna Maia Sandu, citată de un comunicat de presă al Președinției.

Aceeași sursă precizează că Republica Moldova este una dintre cele șase țări căreia Republica Cehă îi acordă susținere specială în cadrul programului său de cooperare internațională, iar Praga se numără printre cele 13 cancelarii UE, semnatare ale unei declarații prin care cer Bruxellesului să ajute statele membre ale Parteneriatului Estic să-și vaccineze populația contra Covid-19.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md