Linkuri accesibilitate

Alexei Navalnîi va rămâne în spatele gratiilor până la 15 februarie (VIDEO)


Navalnîi: „Nu vom admite niciodată să ne fie furată țara”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:35 0:00

Navalnîi: „Nu vom admite niciodată să ne fie furată țara”

Un tribunal rus a respins apelul liderului opoziției, Alexei Navalnîi, împotriva arestării sale, în timp ce autoritățile și-au intensificat represiunile împotriva asociaților săi cu noi arestari și avertismente ale poliției că vor reprima protestatarii care se așteaptă să iasă în stradă și la acest sfârșit de săptamână în sprijinul activistului anti-corupție.

Judecătorul Musa Musaiev a declarat în ședință judecătorească de joi, 28 ianuarie, că Navalnîi va rămâne în spatele gratiilor până la 15 februarie, menținând o hotărîre anterioară prin care dispunea ca Navalnîi să fie închis pentru a permite unei alte instanțe să decidă la începutul lunii februarie în legatură cu pedepsa cu suspendare de 3 ani și jumătate în cazul presupusei delapidari, caz considerat de Navalnîii și susținătorii săi ca fiind motivat politic.

Navalnîi a participat la ședință printr-un link video și a calificat arestarea sa un semn al „nelegiurilor” care au devenit banale în Rusia „cu scopul de a induce teama în rîndul sprijinitorilor săi. Liderul opoziției ruse a declarat că actualele autorități ale Rusiei „nu sunt stăpânii țării noastre și nu vor fi niciodată”.

„Da, puterea este acum de partea voastra , dar asta nu va dura pentru totdeauna", a spus Navalnîi...

După hotărârea judecătorului, echipa lui Navalnîi a anunțat că intenționează să facă apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Alexei Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a fost tratat de medici după ce a fost otrăvit cu un agent nervos de tip Noviciok în luna august. Navalnîi l-a acuzat direct pe președintele Vladimir Putin că ar fi ordonat otrăvirea sa, o afirmație negată de Kremlin.

„În legătură cu procesiunile pașnice din 23 ianuarie, au fost inițiate peste 20 de dosare penale în temeiul a 7 articole din Codul penal al Federației Ruse. În legătură cu otrăvirea lui Navalnîi în urmă cu cinci luni, nu a fost inițiat nici un caz”, a declarat asistentul liderului opozitiei Leonid Volkov într-un tweet după pronunțarea instanței.

Rusia, proteste „deosebite”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:03:43 0:00

Arestarea lui Navalnîi și ținerea sa în detenție au declanșat cele mai mari proteste de masă la nivel național din ultimii ani, duminica trecută, când zeci de mii de ruși au ieșit în stradă. Poliția a reținut aproape 4.000 de persoane în cadrul demonstrațiilor.

Echipa sa a anuntat noi proteste duminica, 31 ianuarie...

Poliția de la Moscova a avertizat că „orice încercare de organizare a unor evenimente publice neautorizate și provocări din partea participanților săi vor fi privite ca o amenințare la adresa păcii publice și oprite imediat, iar făptașii vor fi pedepsiți în conformitate cu legea”.

Cu o zi înainte de audierea apelului, doi aliați principali ai lui Navalnîi au fost reținuți timp de 48 de ore pentru presupuse încălcări ale reglementărilor sanitare și epidemiologice.

Fratelui dizidentului - Oleg și avocatei sale - Liubov Sobol, li s-a spus că vor fi deținuți în detenție timp de două zile, până când o instanță decide asupra cazurilor lor. De asemenea, pe 27 ianuarie, Maria Aliohina, de la gruparea Pussy Riot a fost reținută pentru 48 de ore sub acuzații similare de încălcare a reglementărilor epidemiologice în timpul mitingului de masă de la Moscova.

Potrivit fundației lui Navalnîi, cel puțin 15 locuințe ale asociaților și rudelor lui au fost percheziționate la Moscova, poliția explicând raidurile ca fiind legate de o anchetă pentru „încălcarea reglementărilor sanitare și epidemiologice” rezultate din mitingurile de masă de la Moscova din ultima perioadă.

Comitetul de anchetă a declarat că a lansat o investigație și împotriva lui Leonind Volkov, acuzându-l că a chemat minorii să ia parte la mitingurile neautorizate de săptamina trecută. Autoritatea de reglementare din Rusia, Roskomnadzor, a declarat că rețelele sociale - Facebook, Instagram, Twitter, TikTok, VKontakte, Odnoklassniki și YouTube - vor fi amendate pentru că nu au șters postările care îi încurajează pe tineri să ia parte la protestele opoziției.

Într-o declarație comună de miercuri, miniștrii de externe ai grupului G7 al națiunilor democratice cele mai dezvoltate economic - Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA - au solicitat eliberarea liderului opozitiei „imediată și necondiționată”.

Moscova a respins apelul, acuzând Occidentul că a intervenit în treburile interne ale Rusiei.

XS
SM
MD
LG