/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/VIDEO/ Marius Iosipoi a marcat în primul meci pentru Veles Moscova

missing
28 ianuarie 2021, ora 22:00

Marius Iosipoi a marcat chiar în primul meci, după transferul în Rusia. Tânărul mijlocaș a reușit un gol superb, în amicalul contra lui Enisei, încheiat cu 1 la 1. Iosipoi, în vârstă de 20 de ani, a fost împrumutat de Dacia-Buiucani la o echipă din Moscova, care luptă pentru promovarea în prima ligă.

Marius Iosipoi a avut un debut senzațional, în tricoul lui Veles Moscova. Tânărul mijlocaș a marcat singurul gol al echipei sale, contribuind decisiv la egalul contra lui Enisei. Către finalul primei reprize, Iosipoi a primit o pasă în extrema stângă. Acesta a pătruns în careu și, cu un șut plasat la colțul lung, l-a învins pe portar.

MARIUS IOSIPOI, JUCĂTOR, VELES MOSCOVA: „– Cu siguranță, nivelul e mai bun. Îmi pare că atitudinea e alta, chiar și la meciuri amicale. Toți luptă, toți parcă vor să demonstreze. – Staff-ul tehnic și colegii m-au primit foarte bine, din prima zi. Adică, e ceva normal, dar îmi place atitudinea lor față de mine. M-am dus cu scopul ca să nu mă mai întorc, pentru că aici e alt nivel. Poți crește, te poți remarca cumva.

Marius Iosipoi a fost împrumutat de Dacia la Veles Moscova până în vara anului 2021. În momentul de față, echipa moldoveanului se află pe locul șase în liga a doua a Rusiei și păstrează șanse reale la calificarea în eșalonul superior.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram