‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 18 aprilie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleExpert: Este necesară elaborarea unor scheme speciale de fertilizare la vița de vie

Expert: Este necesară elaborarea unor scheme speciale de fertilizare la vița de vie

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Pornind de la faptul că, lucrul în plantațiile de viță de vie se desfășoară masiv, expertul în viticultură, Victor Efros vin cu o serie de recomandări menite să ajute la conservarea umidității în sol, dar și la susținerea plantelor pentru a obține recolte mai mari în sezonul ce urmează.

În viticultură, dar și în celelalte ramuri, la moment situația este foarte dificilă, reieșind din condițiile climaterice înregistrate în anul 2019, 2020, astfel că toate rezervele de apă din sol, practic s-au epuizat.

„Atunci când ne referim la vița de vie, avem o creștere foarte slabă la majoritatea soiurilor și mă refer la suprafețele care nu sunt supuse irigării, mai depinde desigur de pantă, dar și de specialiștii care au activat în sector. Pe parcursul toamnei s-au acumulat circa 45-50 mm de umiditate în sol, în dependență de zonă. Recomand tuturor viticultorilor să realizeze lucrările agrotehnice care sunt legate de păstrarea umidității în sol. 

În plus, având o creștere slabă, chiar și analizele embrionare, care au fost făcute în diferite zone, ne-au arătat că inflorescențele care sunt acum în muguri, adică viitoarea roadă este foarte slăbuță, firavă, foarte mică, ar fi nevoie să fie elaborate niște programe de fertilizare. Este indicat și realizarea analizei solului. Odată cu prima intrare în câmp să fie aplicate îngrășăminte minerale încorporate în sol, este foarte importantă administrarea de Caliu și Fosfor, dar să nu uităm și de Azot deoarece avem nevoie de creștere, dar Azotul este și un transportator foarte bun. Sulful, la fel este important, și stimulează creșterea rădăcinilor. Trebuie să pregătim planta și să o menținem astfel ca să avem recolte și să recuperăm în anul curent pierderile înregistrate pe parcursul anilor trecuți”. 

foto: Victor Efros

Gerurile care au fost înregistrate săptămânile trecute nu au afectat vița de vie. Totodată, ploile și zăpada ne ajută să acumulăm, încetul cu încetul, necesarul de umiditate în sol, deoarece acumulările de bază sunt cele din timpul iernii și toamnei. Ploile de vară sunt doar pentru a menține umiditatea. 

„Deși, din punct de vedere tehnologic ar fi recomandat ca lucrările să fie începute un pic mai târziu, pentru a evita perioada de înghețuri, dar pornind de la problema lipsei brațelor de muncă, nu se reușește realizarea tuturor lucrărilor la timp. Problema principală la moment este că nu prea avem ce tăia, tăiatul merge anevoios, creșterea e slabă”. 

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›