Natalia Gordienco va reprezenta Republica Moldova la „Eurovision Song Contest – 2021”

Interpreta Natalia Gordienco va reprezenta Republica Moldova la Eurovision Song Contest 2021. Anunțul a fost făcut de Comitetul de organizare a Concursului European de Cântec (etapa naţională). Decizia a fost luată mai ales că Natalia Gordienco, selectată la ediţia din 2020, nu a avut posibilitatea să participe din cauza pandemiei de Covid-19.

Foto: captura video/youtube

„Având în vedere faptul că artistul selectat la ediţia din 2020 nu a avut posibilitatea să participe din cauza forţei majore, Comitetul de organizare a decis ca Nataliei Gordienko să i se ofere şansa de a reprezenta Republica Moldova la ediţia din 2021. Conform rigorilor anunţate de Uniunea Europeană pentru Radio Televiziune (UERT-EBU), interpreta va prezenta o nouă piesă şi conceptul scenic în termen de până la 8 martie 2021.

Din cauza situaţiei pandemice generate de coronavirus, UERT şi organizatorul local din Regatul Ţărilor de Jos, căruia i s-a oferit dreptul de organiza ediţia 2021 în virtutea circumstanţelor din 2020, au instituit un şir de măsuri pentru ca „Eurovision Song Contest-2021” să fie organizat cu certitudine.

Uniunea Europeană pentru Radio Televiziune şi organizatorul local din Ţările de Jos urmează să decidă până la începutul lunii februarie scenariul de organizare a concursului „Eurovision Song Contest – 2021””, menționează Comitetul.

Piesa selectată pentru anul trecut a fost Prison.

Cea de-a 65-a ediţie a Concursului European de Cântec se va desfăşura anul acesta în Rotterdam, Regatul Ţărilor de Jos, după ce reprezentantul acestei ţări Duncan Laurence a câştigat concursul din anul 2019 cu piesa „Arcadie”. Concursul din 2020 a fost anulat din cauza pandemiei de Covid-19.


Pub