Viorel Morari rămâne în libertate: Curtea de Apel a respins recursul procurorilor

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, nu va fi plasat în arest pentru 30 de zile. Curtea de Apel a respins recursul procurorilor în acest sens, a declarat pentru UNIMEDIA procurora Maria Vieru, purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale.

Foto: UNIMEDIA

PCCOCS a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana din 20 ianuarie curent, prin care demersul de a-l aresta pe șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost respins integral.

Procurorii susțin că un judecător, care a respins demersul pe numele lui Morari ar fi fost anterior scoasă de sub urmărire penală, la indicația lui Viorel Morari. Mai mult, în anul 2019, aceeași judecătoare a prelungit mandatul de arest în privința lui Igor Borș. Amintim că, frații Borș au fost reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

„Prin urmare, în loc să se abțină de la examinare, judecătorul de instrucție a respins demersul procurorului, eliberându-l pe șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție din detenție preventivă.

Acesta a fost reținut pe 19 ianuarie, în aceeași zi fiind pus sub învinuire pentru ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”. Toate aceste acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării ”VENTO”, iar acesta ar fi acționat în coparticipare cu un procuror din subordine, doi polițiști și alte persoane, deocamdată nestabilite.

Ulterior, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost dus în fața judecătorului pentru arest preventiv, reieșind din gravitatea faptelor imputate, sub riscul de a împiedica buna desfășurare a urmăririi penale și de a se sustrage de la anchetă”, menționează procuratura.

Urmărirea penală este în derulare, iar Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal și judecate, cu tragerea la răspundere a celor care au fabricat și gestionat dosare la comandă.


Pub