Ibericul este unul dintre idolii sportivului moldovean. Ferer a jucat finala de la Roland Garros din 2013, unde a fost învins de către regele zgurii Rafael Nadal.  Spaniolul a câştigat în carieră 24 de turnee, atingând locul 3 în clasamentul mondial.

Tenismenul moldovean este prezent pentru a doua oară pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem. În toamna anului trecut, Albot juca la fel la Openul american, când a fost învins de către francezul Gilles Simon.

Simona Halep va debuta cu Marina Erakovic, din Noua Zeelandă. Pe tabloul băieţilor, Rafa e pe sfertul lui Novak, iar Federer e pe aceeaşi jumătate cu Wawrinka şi cu Murray. Ultimul, însă, are un prim tur neobişnuit de tare: Nick Kyrgios.