08:59:42 20.04.2024
Stiri

DOC // APCE îndeamnă Federația Rusă să înceteze AGRESIUNEA împotriva R. Moldova, Georgiei și Ucrainei: Recomandările adresate Chișinăului

Actualitate 27.01.2021 11:24 Vizualizări1242 Autor: Ziarul National
DOC // APCE îndeamnă Federația Rusă să înceteze AGRESIUNEA împotriva R. Moldova, Georgiei și Ucrainei: Recomandările adresate Chișinăului


Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a aprobat, la începutul acestei săptămâni, după ce a monitorizat situația din 11 state, o rezoluție prin intermediul căreia îndeamnă, între altele, Federația Rusă să înceteze agresiunea împotriva Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei.

Consiliul Europei constată lipsa progresului Federației Ruse în ceea ce privește punerea în aplicare a cerințelor comunității internaționale privind estul Ucrainei, Crimeea, regiunile georgiene ocupate din Abhazia și Tskinvali din Osetia de Sud și regiunea transnistreană a Republicii Moldova.



În ceea ce privește R. Moldova, APCE constată tergiversarea reformei sistemului justiției și progresul lent în lupta împotriva corupției, măsuri insuficiente pentru a preveni corupția în rândul deputaților, judecătorilor și procurorilor, migrația politică a membrilor Parlamentului care a declanșat instabilitatea politică, în ciuda acuzațiilor de corupție politică.

Printre recomandările APCE făcute autorităților din Republica Moldova se numără angajarea tuturor părților politice interesate într-un dialog incluziv în cadrul căruia să fie făcute compromisurile politice necesare pentru a asigura funcționarea instituțiilor democratice în conformitate cu standardele Consiliului Europei în beneficiul tuturor cetățenilor; adoptarea, fără întârzieri, a modificărilor legale și constituționale preconizate, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, pentru a îmbunătăți independența, responsabilitatea și eficiența sistemului judiciar.

Totodată, APCE recomandă actualizarea legislației electorale în conformitate cu avizul Comisiei din Veneția din august 2020, în special pentru a reglementa mai bine finanțarea campaniilor electorale, dar și luarea unor măsuri semnificative pentru a combate corupția și a efectua o investigație aprofundată asupra scandalului bancar din 2014.

Menționăm că delegația Parlamentului Republicii Moldova care participă la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în perioada 25-28 ianuarie, la Strasbourg, este formată din vicepreședinții Parlamentului Vlad Batrîncea și Mihail Popșoi, dar și deputații Gaik Vartanean, Liviu Vovc și Monica Babuc.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md