08:23:29 19.04.2024
Stiri

Mandat de deputat, VACANT în Parlamentul R. Moldova

Actualitate 27.01.2021 17:29 Vizualizări1558 Autor: Ziarul National
Mandat de deputat, VACANT în Parlamentul R. Moldova


Parlamentul Republicii Moldova va declara vacant un mandat de deputat, după ce socialistul Vladimir Golovatiuc a fost numit în funcția de Ambasador al R. Moldova în Federația Rusă.

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul asupra proiectului de Hotărâre privind demisia unui deputat în Parlament și îl va propune spre dezbateri în plenul Legislativului, la prima ședință de după vacanță.

Vladimir Golovatiuc, care a deținut funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, a renunțat la mandatul de deputat începând cu 20 ianuarie 2021.

Candidatura acestuia a trecut toate etapele numirii în funcția de Ambasador în numai două săptămâni, după rechemarea Ambasadorului Andrei Neguța de la Moscova din cauza scandalului legat de contrabanda cu anabolizante, ieșit la iveală pe 5 decembrie 2020.

Locul lui Golovatiuc din Parlament, care a fost al zecelea în lista electorală a socialiștilor de la alegerile din 24 februarie 2019, ar putea fi ocupat de Rita Manole.

Aceasta are 38 de ani și a activat în calitate de asistentă în cabinetul fostului președinte Igor Dodon. Rita Manole este a 42-a în lista electorală a socialiștilor de la alegerile de acum doi ani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md