Instanța i-a achitat pe trei din cei patru fuguranți în dosarul “Protestul din 20 ianuarie 2016″

by D M
Distribuiti mai departe...

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani i-a achitat pe trei din cei patru fuguranți în dosarul “Protestul din 20 ianuarie 2016: Aureliu Pisica, Vrej Martirosian, Cioina Fiodor, Oleg Sârbu”, menționând lipsa elementului infracțional sau existența unor circumstanțe care exclud pornirea anchetei. Fiordor Cioina, participant la protestul de acum cinci ani, din partea Platformei Demnitate și Adevăr a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare pe un termen de probațiune de doi ani, se spune într-un comunicat emis de Partidul Nostru.  

“De la protestul din 20 ianuarie 2021 s-au făcut cinci ani. Au fost niște ani foarte și foarte grei pentru noi, cei care am fost trași la răspundere ilegal, de către regimul lui Plahotniuc. Bunelul meu nu poate dormi din cauza acestui dosar, mama din Italia de fiecare dată mă întreabă. Nu mai vorbesc de serviciu. Mi-am pierdut de trei ori locul de muncă. De fiecare dată am fost dat afară ilegal. Îmi spuneau că sunt o persoană bună, dar pentru că lipsesc mult de la muncă, pentru că am umblat prin judecăți, sunt nevoiți să angajeze alte persoane. Primii trei ani veneam la ședințele de judecată cu microbuzul. Ulterior m-am mutat în Chișinău și mi-a fost mai ușor. Pentru că nu m-am prezentat la două ședințe de judecată, am fost reținut la întoarcerea în Republica Moldova din România, unde fusesem la muncă. Am fost eliberat cu ajutorul avocatului Ion Cerga, a mai spus Vrej. Sloganul Partidului Nostru a fost mereu “Puterea este în Adevăr” și astăzi, 27 ianuarie 2021, toată țara s-a convins de acest lucru. Mulțumesc mult echipei Partidului Nostru pentru că mi-a fost alături și nu m-a lăsat să lupt singur așa cum s-a întâmplat în cazul lui Aureliu Pisica, abandonat de Andrei Năstase și Liviu Vovc, dar și de întreaga echipă, care l-a lăsat singur cu cinci copii. Din fericire echipa Partidului Nostru este o echipă unită la bine și la greu”, a spus Vrej Martirosian, membru al Partidului Nostru.

“Justiția capturată și criminalizată și-a bătut joc de acești cetățeni timp de patru ani de zile. Acum ei urmează să fie despăgubiți de noi, plătitorii de impozite, dar o să facem demersuri legale pentru ca despăgubirile și taxele să fie achitate de Lilian Bacalîm, cel care a fabricat acest dosar. Are casă mare cu piscină, are ceas de aur și dacă el a comis această crimă și toate cele enumerate sunt din bani furați, atunci trebuie să facem schimbări în cadrul legal pentru ca acest Lilian Bacalîm să-i despăgubească pe acești cetățeni”, a declarat Ilian Cașu, unul dintre liderii PPPN. 

“Au fost cheltuieli nu doar de bani, dar și de sănătate. În acest dosar politic, noi contribuabilii am plătit salariul procurorilor și judecătorilor corupți. S-a întâmplat în cinci ani de zile, într-un dosar fabricat. În tot acest timp, acești băieți și-au pierdut case și familii. Nu au putut pleca la muncă peste hotare pentru că nu aveau dreptul de a părăsi țara. Reminiscențele acestui dosar fabricat sunt în primul rând problemele de sănătate care au apărut între timp. Iar acum statul este obligat să le întoarcă banii cheltuiți și să aibă grijă de acești cetățeni care au fost învinuiți pe nedrept de statul capturat plahotniucist, după care dodonist. Sperăm că de acum încolo vom avea o țară bazată pe buchia legii și în care fiecare cetățean să se poată exprima și trăi liber”, a spus Eduard Pleșca, membru al Partidului Nostru și consilier din partea formațiunii în Consiliul raional și orășenesc Fălești. 

Elena Grițco, un alt fruntaș al PPPN, a anunțat la rândul ei că Partidul Nostru va fi alături de Fiodor Cioina, iar echipa de avocați ai formațiunii va face toate demersurile pentru a obține pedepsirea tuturor celor implicați în fabricarea acestui dosar.

“Colegii care de rând cu Vrej Martirosian au fost pe banca acuzaților pe acest dosar, o să discutăm cu avocații noștri și cu siguranță, toți procurorii implicați în dosare penale fabricate, prin care au fost persecutate persoane care au luptat cu sistemul mafiot din această țară, toți judecătorii implicați în dosare politice trebuie să poarte răspundere și noi cu avocații o să facem toate demersurile necesare în toate instanțele, începând cu Procuratura Generală, Consiliul Suprem al Procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca să fie pedepsiți acei procurori și judecători care au adus prejudicii considerabile acestor persoane și familiilor lor. Nu doar ei au avut de suferit în urma regimului plahotniucist, dodonist, dar sunt mult mai mulți. Așa că trebuie să ne unim eforturile, trebuie să fim mai uniți ca niciodată și sperăm că odată cu schimbarea președintelui țării, vor fi schimbări atât în sistemul judecătoresc cât și în acel al procurorilor”, a declarat Elena Grițco, lider al Partidului Nostru. 

Dosarul “Protestul din 20 ianuarie 2016: Aureliu Pisica, Vrej Martirosian, Cioina Fiodor, Oleg Sârbu” este unul din cele 38 pe care Procuratura Generală le-a calificat ca fiind motivate politic. Cele mai multe dintre acestea, șapte la număr, au fost fabricate, de regimul lui Plahotniuc, pe numele membrilor Partidului Nostru și a liderului formațiunii, Renato Usatîi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.