(foto) Indiferența l-a dat de gol! Anvelopele de vară de pe maşina unui şofer l-au împins să facă un accident

După câteva săptămâni calde, automobiliștii din practic toată ţara au întâmpinat ninsoarea care cade şi în aceste momente. Pe unele străzi, mai ales din suburbii, care nu au văzut niciodată autospeciale de curăţare, s-au format deja straturi generoase de zăpadă, iar până dimineaţă ar trebui să se depună cei plus-minus 40 de cm aşa cum sunt prognozele.

Însă lăsând ninsoarea la o parte, pentru că este ceva normal pentru zona în care locuim şi pentru anotimp, este îngrijorător numărul mare de accidente care deja s-au produs şi ar putea să se mai întâmple în următoarele ore. Pentru ziua de astăzi, doar în municipiul Chişinău şi doar din numărul celor înregistrate oficial de poliţie, sunt peste 70!

În mod evident că nu vom reuşi să relatăm despre toate aici pe blog, acelaşi Facebook fiind împânzit de numeroase materiale foto şi video pe care le puteţi vedea unii dintre voi, însă ne-am propus să vă atragem atenţia asupra unei situaţii din această seară. Pe strada Uzinelor, către ora 18:00, un automobilist a avut de suferit pe nedrept din cauza altui coleg din trafic, unul…

Cu al său Mercedes-Benz a deteriorat toată partea laterală unui SUV marca Toyota. Motivul: a derapat şi l-a avariat pentru că circula cu anvelope de vară! Din fericire nimeni nu a avut de suferit, poliţia urmând să stabilească toate circumstanțele, însă este păcat că astfel de situaţii se întâmplă şi în 2021, unii oameni pur şi simplu neînțelegând că trebuie să fie responsabili, dacă nu faţă de sine, atunci faţă de cei din jur.

NU URCAŢI LA VOLAN DACĂ NU AVEŢI AUTOMOBILUL ECHIPAT CORESPUNZĂTOR SEZONULUI!!!

https://autoblog.md/video-unde-in-moldova-deja-ninge-si-care-este-starea-drumurilor/

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/