Principală  —  IMPORTANTE   —   Fostul procuror anticorupție Roman Statnîi,…

Fostul procuror anticorupție Roman Statnîi, reținut în dosarul în care figurează Viorel Morari

Ex-procurorul anticorupție Roman Statnîi a fost reținut de procurorii PCCOCS pentru 72 de ore. Sursele ZdG spun că acesta a fost reținut în dosarul penal în care figurează și procurorul șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Roman Statnîi a fort reținut marți, 26 ianuarie, acesta fiind procurorul care a exercitat urmărirea penală pe cazul „Vento”.

Procuratura Generală anunța după reținerea lui Viorel Morari din 19 ianuarie că în același dosar a fost reținută o persoană care în anul 2018 era ofițer de investigație în cadrul Direcției nr.5 a INI (în prezent – angajat al Poliției de Frontieră), care imediat ce a primit citație la Procuratură, s-a internat în spital, în baza unui certificat eliberat de serviciul medical al Poliției de Frontieră.

Conform procurorilor, printre cei care au instrumentat și gestionat acest dosar figurează și actualul Șef interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliției de Frontieră, care în anul 2018 era ofițer de investigație în cadrul Direcției nr.5 a INI și care încă acum o săptămână a fost pus sub învinuire pentru aceleași patru capete de acuzare.

Cât despre al patrulea figurant în dosar – un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție, PG anunța că acesta a spus că s-a infectat cu COVID-19 exact în ziua pentru care fusese citat pentru audieri.

Statnîi mai figurează într-un dosar în care este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat – acțiuni care ar fi dus la deposedarea unui cetățean al Rusiei de bunuri și bani, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.