Kaufland, primul retailer care a obținut certificarea internațională - „Angajator de Top” în Republica Moldova

După cei aproape doi ani de prezență pe piață, Kaufland este primul retailer din țară care a obținut certificarea internațională - „Angajator de TOP” (Top Employer) în Republica Moldova. Totodată, pentru al treilea an la rând, Kaufland a obținut certificarea „Angajator de Top” în Europa, dovedind astfel că angajații sunt o prioritate pentru companie și că atingerea performanței, inclusiv la nivelul grijii pentru oamenii Kaufland, a devenit deja o tradiție.

Foto: Kaufland Moldova

Pentru a obține această distincție, Kaufland a trecut printr-un proces amplu și riguros de auditare realizat de Top Employers Institute, o organizaţie independentă din Olanda. Astfel, au fost analizate și evaluate practicile de resurse umane, pachetele salariale şi beneficiile oferite, condiţiile de muncă, programele de formare profesională şi oportunităţile de dezvoltare în companie, alături de studierea culturii organizaţionale.

Prin obținerea acestei certificări, Kaufland dovedește încă o dată că angajații sunt o prioritate și formează o mare familie în care fiecare este tratat egal, iar oportunitățile de dezvoltare sunt disponibile tuturor. Programele și sistemele interne pe care Kaufland le-a implementat pentru a contribui la dezvoltarea angajaților săi, precum proiectele de instruire și dezvoltare derulate, sistemul de beneficii oferite și programele de responsabilitate socială, confirmă dorința organizației de a contribui la asigurarea unui viitor sustenabil pentru companie și fiecare dintre cei care sunt parte din ea.

Fiind primul retailer din Republica Moldova care obține această certificare la nivel internațional ne confirmă încă o dată că investițiile în oameni sunt cele mai de impact și cele care garantează succesul companiei. Suntem și rămânem în continuare un sprijin puternic pentru toți cei care își doresc să se dezvolte personal și profesional într-o companie de top ”, declară Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

În prezent, Kaufland Moldova deține 3 magazine în Republica Moldova și are peste 600 de angajați.

Cei interesați de un loc de muncă în cadrul unei companii ale cărei merite de top sunt recunoscute oficial pot accesa cariere.kaufland.md pentru a afla mai multe despre oportunitățile de carieră și totodată despre pachetul complet de beneficii.

În prezent, echipa Kaufland Moldova are deschise patru posturi vacante: Asistent Director Executiv în cadrul Sediului Central din Chișinău, Manager Departament, Șef Secție și Funcționar Administrativ în cadrul noului magazin Kaufland din orașul Comrat

La Kaufland, fiecare persoană își găsește locul, indiferent de abilități sau experiență.


// console.log('no ads situation')