Actualitate

Marea Neagră sau gaura neagră? Un general american creionează un plan prin care România ar putea deveni cea mai importantă componentă NATO din regiune

Generalul-locotenent (r) Ben Hodges, fostul comandant al forțelor americane în Europa, este unul dintre promotorii transformării României într-un hub NATO la Marea Neagră. Într-o analiză amplă CEPA, americanul trasează un plan riguros despre cum ar putea deveni litoralul Mării Negre nu doar un avanpost de securitate al Occidentului, ci și un mediu economic competitiv.

Regiunea Mării Negre (RMN) este locul în care Rusia, Europa, Orientul Mijlociu, Balcanii și Caucazul se reunesc. Regiunea se află în centrul a patru mari forțe:

Democrație – la marginea ei vestică;
Agresiunea militară rusă – spre nordul său;
Agresiunea financiară chineză – la est;
Instabilitatea din Orientul Mijlociu – spre sudul său.

RMN este, pe scurt, frontiera de facto și filosofică dintre democrația liberală și autocrație. Contează acest lucru pentru Occident și pentru Kremlin. Dar strategia SUA și cea occidentală în regiune au fost insuficiente. Concurența marilor puteri a împiedicat conflictul marilor puteri. Iar eșecul de a concura și de a-ți proteja interesele, în toate domeniile, poate duce la vacuumuri de putere și neînțelegeri care, la rândul lor, pot duce la escaladarea tensiunilor și la un conflict real.

Rusia folosește războiul hibrid pentru a atrage NATO într-un concurs asimetric, evitând astfel multe dintre cele mai mari puncte forte ale Alianței. Provocarea Kremlinului doar cu mijloace militare, în sfera sa de influență percepută, relevă lipsa unei strategii eficace pe termen lung, care ar putea duce la o escaladare în care regimul președintelui rus Vladimir Putin deține majoritatea așilor.

Avem nevoie de o mai mare concentrare, viziune și putere de voință. Această regiune trebuie să fie acum locul în care NATO și Occidentul concurează: menținând linia împotriva forțelor antidemocratice, luând inițiativa, stabilindu-și influența și protejând interesele noastre strategice.

De ce este importantă pentru Kremlin regiunea Mării Negre

Preocupările Rusiei sunt agresive, dar și defensive. Se teme de creșterea influenței occidentale și, în special, a celei turcești în RMN, care ar putea transforma Marea Neagră într-un „lac NATO”. Moscova vrea să se asigure că niciun nou coridor energetic Est-Vest nu va ocoli Rusia sau îi va slăbi hățurile în exporturile de gaz și petrol. RMN este domeniul maritim strategic al Rusiei atât acum, cât și în viitor. Rusia crede că poate funcționa aproape cu impunitate în RMN, construind și proiectând capabilități în Caucaz, Balcani, Orientul Mijlociu și nu numai. Capacitățile militare sporite ale Kremlinului în RMN au înconjurat, de fapt, Turcia, permițând în același timp desfășurarea operațiunilor navale rusești în estul Mediteranei și sprijinul acordat regimului lui Bashar al-Assad în Siria și generalului Khalifa Haftar, comandantul așa-zisei Armate Naționale Libiene. Aceste acțiuni de la Kremlin au „militarizat”, de asemenea, și refugiații, în special cei din Siria, cu un impact negativ imens asupra coeziunii și bugetelor europene.

Kremlinul este pregătit să folosească forța în RMN. Începând cu 1992, a sprijinit autoritățile separatiste din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. A invadat Georgia în 2008 și continuă să ocupe 20% din teritoriul suveran al Georgiei (Abhazia și Osetia de Sud) . A ocupat Crimeea în 2014. A confiscat trei nave ucrainene în noiembrie 2018. Continuă să sprijine și să conducă forțele separatiste în Donbas, în timp ce blochează OSCE de la îndeplinirea sarcinilor sale de monitorizare.

Revendicările ilegitime ale Rusiei cu privire la apele teritoriale din jurul Crimeei amenință, de asemenea, câmpurile de gaz ucrainene din vestul Mării Negre și zonele economice exclusive ale României (ZEE). Moștenirea logistică și de infrastructură a exercițiului militar rusesc Kavkaz-2020, care s-a încheiat în septembrie, nu a fost îndepărtată, ci a rămas pe loc, fiind oricând disponibilă pentru utilizare.

Deci, ce e de făcut?

De cealaltă parte a continentului, Marea Baltică s-a bucurat de o atenție considerabilă din partea planificatorilor de securitate occidentală în ultimii 20 de ani, rezultând o îmbunătățire substanțială a securității regionale. Este timpul să depășim decalajul de securitate din RMN.

Trebuie să modelăm evenimentele prin alianțe militare, diplomație, investiții private și descurajare eficientă, în loc să reacționăm sau să ignorăm sau să acceptăm coerciția Kremlinului și alte tipuri de intervenții. Acest lucru este pe deplin fezabil. Discuțiile despre moartea interesului strategic al SUA în Europa sunt exagerate. Atenția SUA se îndreaptă către regiunea Indo-Pacifică, dar interesele sale naționale depind în mod semnificativ de stabilitatea, securitatea și prosperitatea Europei. Aliații europeni sunt foarte apropiați și eficienți. NATO este cea mai de succes alianță militară din istoria modernă și rămâne stâlpul eforturilor de securitate ale SUA nu numai în Europa, ci și în Orientul Mijlociu și Africa.

Occidentul trebuie să schimbe regulile jocului, să-și dezvolte propria abordare a războiului hibrid, să utilizeze toate instrumentele puterii naționale și ale alianței și să concureze în toate cele patru domenii ale cadrului DIME (Diplomație, Informație, Militar și Economic).

Diplomație

Scopul ar trebui să fie acela de a construi un consens diplomatic între jucătorii care au aceleași păreri cu privire la importanța strategică a RMN, comunicând în același timp clar intențiile noastre către Kremlin. Națiunile de la Marea Neagră trebuie să-și unească vocile în sincronizarea cu eforturile diplomatice de la Washington, Bruxelles, Berlin, Londra și Paris, pentru a atrage atenția asupra RMN și a evidenția importanța sa strategică.

Șabloanele de succes de până acum includ eforturile concertate ale țărilor central-europene și baltice în perioada de pregătire a deciziilor privind extinderea Uniunii Europene (UE) și a NATO din anii 1990 și începutul anilor 2000, precum și decizia luată la Summitul NATO de la Varșovia din 2016 de a desfășura unități de luptă eFP (prezență avansată consolidată) în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.

Conducerea germană este esențială. Fotoliul său de rotație din Consiliul de Securitate al ONU și sediul actual al Comitetului pentru sancțiuni al ONU, precum și rolul său (în a doua jumătate a anului 2020) ca președinte al Consiliului Uniunii Europene, îi conferă pârghiile și o platformă. Scopul imediat al diplomației axate pe RMN ar trebui să fie respingerea oricărei pretenții de legitimate a anexării și ocupării ilegale a Crimeei de către Kremlin. În special, Rusiei nu ar trebui să i se permită să promoveze legalizarea extinderii teritoriale, fie prin explorarea câmpurilor de gaz din jurul Crimeei sau folosirea forței pentru a opri navele ucrainene în largul coastei Crimeei.

Aceasta ar trebui să includă și boicotarea internațională a oricăror nave care navighează direct din porturile din Crimeea. Ar trebui să fie îndepărtate de porturile occidentale și să li se refuze asigurarea maritimă. Presiunea rusă în cadrul Organizației Maritime Internaționale (OMI), cu sediul la Londra, a avut din păcate, până acum, o vizibilitate limitată și, prin urmare, eficientă.

În termeni mai generali, eforturile diplomatice ale RMN ar trebui să revizuiască și, dacă este necesar, să extindă sancțiunile existente. Ar trebui instituit un regim internațional de monitorizare și respectare a sancțiunilor, care să evidențieze încălcările sancțiunilor în mass-media și organizațiile internaționale. În ciuda sancțiunilor, sute de nave navighează în și din Crimeea în fiecare an, oprindu-și adesea dispozitivele obligatorii de urmărire, schimbând steagurile și folosind diverse alte metode pentru a evita restricțiile. Sancțiunile ar trebui extinse la întreprinderile care folosesc porturile din Crimeea, nu doar la navele în sine.

Sancțiunile ar trebui să vizeze și oligarhii lui Putin, care depinde de resursele lor financiare, într-un efort de a slăbi acest sprijin. Măsurile ar trebui să includă interdicții de călătorie și de studiu asupra oligarhilor și membrilor familiilor lor – de exemplu, ar trebui să li se interzică accesul la școli sau la achiziționarea de bunuri imobile în Statele Unite sau Regatul Unit. Națiunile RMN ar trebui să urmărească ele însele protocoalele de sancțiuni, mai degrabă decât să lase aplicarea lor statelor membre UE.

Combinarea unor astfel de eforturi ar pune o presiune mai largă pe Kremlin pentru a respecta obligațiile și acordurile sale internaționale și pentru a acționa în mod responsabil.

Diplomația RMN ar trebui, de asemenea, să condamne și să restricționeze exercițiile frecvente ale Rusiei cu muniție adevărată, care blochează periodic segmente mari ale Mării Negre, afectând libertatea de navigație.

Prioritățile secundare ale diplomației RMN ar trebui să includă:

Rezolvarea disputei dintre Serbia și Kosovo privind recunoașterea acestuia ca stat independent. Balcanii de Vest sunt ușa din spate a RMN. Statele Unite ar trebui să colaboreze cu UE pentru a asigura integrarea occidentală a Serbiei și a restului Balcanilor. NATO ar trebui, de asemenea, să își continue misiunea de menținere a păcii KFOR (Forța Kosovo) în Balcani.

Abordarea problemelor Ungariei cu Ucraina. Eșecul gestionării acestui aspect limitează capacitatea NATO de a lucra mai strâns cu Ucraina, afectând, la rândul său, securitatea și stabilitatea RMN.

Informație

Pe lângă criticarea acțiunilor rusești în Crimeea și în alte părți, ar trebui să punem accentul și pe aspectele pozitive. Occidentul are o poveste mai bună de spus, câștigând inimile și mințile cetățenilor prin idealurile de demnitate. Dar trebuie să ne ridicăm la măsura propriilor noastre idealuri și să spunem mai bine această poveste. De la sfârșitul Războiului Rece, Statele Unite și-au redus investițiile în influența culturală, slăbind rudenia pe care europenii estici o simt față de Statele Unite și față de relația transatlantică. Cu toate acestea, tehnologia oferă oportunități uriașe pentru a reaprinde idealul american, iar RMN este un loc perfect pentru a începe. Trebuie să sprijinim mass-media independente, precum și publicațiile de știri susținute de guvernul SUA, cum ar fi Radio Europa Liberă sau Vocea Americii. Rușii și chinezii sunt mult mai hotărâți în ceea ce privește direcționarea resurselor.

De asemenea, trebuie să ne reînnoim programele educaționale. În trecut, una dintre cea mai eficientă influență americană au constituit-o școlile construite prin inițiativele SUA, în special școlile care au predat principiile de bază ale democrațiilor parlamentare și americane: reprezentare directă, checks&balances, descentralizarea și independența judiciară. Universitățile, liceele și alte programe sponsorizate de SUA și afiliate oferă un potențial mare pentru exercițiul competitiv de soft power american.

În perioada 1992-2013, Congresul SUA a pus la dispoziție sute de milioane de dolari prin intermediul programului Edmund S. Muskie Graduate Fellowship Program, pentru a oferi educație la nivel de absolvent SUA categoriei de vârstă 25-35 de ani din statele din fosta Uniune Sovietică. Acum, absolvenții acestor programe – „Muskies”, așa cum își spun – sunt miniștri și viceminiștri și au o înțelegere a realităților Statelor Unite și o viziune transatlantică. Ar trebui să revigorăm Programul Muskie sau să dezvoltăm un succesor ca investiție pe termen lung în regiune.

Convenția de la Montreux: acest tratat conferă Turciei suveranitatea asupra strâmtorilor turcești (Bosfor, Marea Marmara și Dardanele) și guvernează asupra prezenței navale în Marea Neagră. Submarinelor din Marea Neagră li se permite să tranziteze strâmtorile numai în scopul reparațiilor. Rusia a încălcat această regulă trimițând un submarin din flota sa pentru a participa la operațiuni în estul Mediteranei. Ar trebui să ne asigurăm că Turcia va penaliza Kremlinul pentru orice încălcare. Un dispozitiv de informare publică, poate ceva similar unui „Times Square” virutal, ar putea afișa încălcările prevederilor.

Militar

RMN este esențiala pentru securitatea și stabilitatea occidentală. Planificatorii de apărare occidentali trebuie să facă din regiune o prioritate mai mare și să investească mai multe resurse. Flota rusă a Mării Negre va avea întotdeauna un avantaj numeric, ca urmare a Convenției de la Montreux, astfel încât Alianța trebuie să găsească modalități inovatoare de a lua inițiativa.

Alianța trebuie să dezvolte o strategie care să plaseze RMN în centrul hărții geostrategice. Această strategie ar trebui să fie susținută de un Plan de răspuns gradat (GRP), similar cu ceea ce s-a realizat deja în regiunea baltică. O astfel de strategie și GRP va reuni aspecte de planificare, resurse, exerciții și prezență, pentru a descuraja agresiunea Kremlinului și pentru a oferi un bastion împotriva incursiunilor iraniene și chineze.

Spre deosebire de Marea Baltică, obținerea „controlului mării” în Marea Neagră nu este fezabilă, cel puțin nu în fazele incipiente ale unei potențiale crize, având în vedere avantajul numeric al Flotei rusești față de capacitățile navale combinate ale NATO și ale partenerilor din regiune. Cu toate acestea, realizarea unei sea denial, astfel încât Flota Rusă a Mării Negre să nu poată beneficia de libertatea deplină de navigație și de manevră, este fezabilă.

În mod ideal, Turcia ar trebui să fie centrul de greutate al NATO în regiune. Având în vedere locația sa decisivă strategic și capacitățile militare considerabile, ar trebui să conducă eforturile de descurajare împotriva Kremlinului. Cu toate acestea, Turcia se concentrează asupra graniței sale de sud și a Mediteranei de Est. Este reticentă să conteste acțiunile Kremlinului sau să perturbe status quo-ul din RMN.

Pe termen scurt și mediu, NATO ar trebui, prin urmare, să desemneze România drept centru de greutate, datorită poziției sale geografice, a proximității față de alți aliați, precum și de Ucraina și Republica Moldova, a eforturilor sale solide de modernizare și a infrastructurii sale strategice de transport. În consecință, România ar trebui să își creeze propria capacitate anti-acces (A2 / AD) pentru a-și proteja coasta și zonele economice libere, utilizând arme precum rachete anti-navă, HIMARS (sistem de rachete cu rază lungă de acțiune), elicoptere de atac, sisteme maritime fără pilot (MUS) și drone.

România ar trebui, de asemenea, să se ofere să înființeze și să găzduiască un centru NATO de excelență pentru sistemele fără pilot, datorită condițiilor sale de zbor ideale și a lungului litoral al Mării Negre, precum și prezenței fluviului Dunărea. În cele din urmă, România ar trebui să continue extinderea infrastructurii de pregătire și logistică la baza aeriană Mihail Kogălniceanu și în zonele de antrenament Smârdan și Cincu, îmbunătățind capacitățile pentru exerciții comune multinaționale, care să permită antrenamente la standardele Armatei SUA și ale Forțelor Aeriene americane.

Economic

O economie puternică este esențială pentru construirea securității și stabilității în RMN. Ca un al treilea picior al unui scaun-trepied, investițiile private în economiile regionale completează eforturile diplomatice ale SUA și eforturile de cooperare militară/de securitate. Încurajând investițiile în RMN ale companiilor din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Țările de Jos și altele, națiunile din regiune vor căpăta o mai mare importanță în joc. Având interese economice reale, acestor țări le va păsa de interferența Kremlinului în libertatea de navigație, de încălcarea frontierelor, anexările ilegale și revendicările privind zonele economice libere. Din acest motiv Kremlinul s-a dat peste cap pentru a distruge Proiectul de Ape Adânci Anaklia din Georgia, la capătul estic al Mării Negre.

Aceste investiții ar schimba jocul în RMN, în special pentru Georgia și România. Oprirea proiectului din portul Anaklia împiedică dezvoltarea coridorului economic est-vest, ceea ce înseamnă beneficii pierdute pentru portul Constanța din România, mai puține stimulente pentru îmbunătățirea fluviului Dunărea și lipsa ocolirii Rusiei.

Dar există provocări. Statele litorale din Marea Neagră sunt, în general, slabe în ceea ce privește statul de drept, transparența și atractivitatea investițiilor, iar unele încă suferă în diferite grade de capturare oligarhică.

Doar România și Bulgaria sunt membre UE. Ucraina încă se luptă cu propriile sale instituții politice și economice corupte la aproape treizeci de ani de la independență. Aderarea Georgiei și Republicii Moldova la UE este blocată de slăbiciuni economice și politice. Toate națiunile din RMN trebuie să crească atractivitatea investițiilor prin dereglementarea industriei, îmbunătățirea infrastructurii de transport, crearea de stimulente fiscale și implementarea transparenței în finanțe, bănci și justiție.

Având în vedere diferitele scenarii de risc/recompensă din RMN, structurile economice unificatoare au multe etape de parcurs. În ultimii ani au apărut mai multe organizații, fiecare având ca scop îmbunătățirea prosperității economice în RMN. Toate au avut un anumit impact, dar nu au reușit să țină pasul cu investițiile de la Kremlin sau cu cele chineze, deoarece nu aveau resurse sau influență politică ori un accent comun. Aderarea Rusiei la unele dintre aceste organizații le-a împiedicat, de asemenea, eficacitatea.

Integral aici 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *