(video) Curtea Constituțională acuzată de „șovinism și decizii influențate politic”, după hotărârea privind statutul limbii ruse

Vicepreședintele Parlamentului, deputatul socialist Vlad Batrîncea a adus acuzații dure la adresa președinte Curții Constituționale, că ar face „declarații șoviniste și naționaliste”. Asta ca urmare a decizie Curții Constituționale ce a anulat Legea prin care limba rusă devenea limba de comunicare între minoritățile etnice. Domnica Manole nu a comentat aceste acuzații. După ședința de ieri a CC, Manole a declarat că limba rusă nu poate fi ridicată la rangul limbii române, care este limba de stat a Republicii Moldova, întrucât o astfel de decizie ar contravine Constituției țării.

Foto: UNIMEDIA

„Declarațiile președintei Curții Constituționale de ieri sunt, cu regret, naționaliste și șovine.

Constatăm că revenim la unele practici din perioada statului capturat, când Parlamentul este subminat prin Curtea Constituționale. Ne pare rău că CC se transformă într-o unealtă politică a unor forțe politice. Am asistat la declarații șovine și la jonglarea cu cifre. În 2018, o altă Curte Constituțională a anulat această lege, lăsând Republica Moldova fără legislație lingvistică. Parlamentul a venit cu un nou cadru, prin care am eliminat acele lacune la care s-a referit atunci CC.

Legea asigură dreptul oamenilor la petiție, la corespondență, la instanța de judecată. legea este conformă recomandărilor din 2018 a Organizației Națiunilor Unite. ONU a spus atunci că decizia CC din 2018 are un caracter dubios, întrucât drepturile minorităților etnice rămâneau nerealizate. Noi am adoptat legea care asigură aceste drepturi.

Am asistat la un teatru ieftin legat de această lege. Persoane și organizații care nici nu au citit această lege au făcut manipulări și dezbină societatea. Statul trebuie să garanteze accesul tuturor cetățenilor la educație, justiție, etc”, a declarat Vlad Batrîncea la o conferință de presă, organizată astăzi.

Domnica Manole nu a comentat deocamdată acuzațiile lansate de PSRM.

Curtea Constituțională a examinat pe 21 ianuarie 2020 sesizările privind statutul special acordat limbii ruse ca limbă de comunicare între minoritățile interetnice din Republica Moldova. Legea nr. 234 a fost declarată neconstituțională. Totodată, judecătorul Vladimir Țurcan a formulat o opinie separată în legătură cu decizia adoptată de către Curtea Constituțională.

Sesizarea de verificare a constituționalității legii a fost depusă de către deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu. Deliberările pe acest subiect au durat mai bine de 3 ore.

La mijlocul lunii decembrie, cu 55 de voturi ale deputaților, a fost votat în lectura a doua proiectul de lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.


Pub