Purtătoarea de cuvânt a lui Alexei Navalnîi, condamnată la 9 zile de închisoare

Un tribunal rus a condamnat-o vineri pe Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt a opozantului Alexei Navalnîi, la nouă zile de închisoare pentru promovarea protestelor convocate pentru sâmbătă în sprijinul militantului anticorupţie, aflat în prezent în arest preventiv.

Foto: Facebook

„M-au condamnat la nouă zile”, a scris Kira Iarmîş pe Twitter, după pronunţarea sentinţei în urma unui proces care nu a durat nici cinci minute, conform avocatei sale, transmite digi24.ro.

În pofida condamnării, ea a insistat cu apelul său către susţinătorii lui Navalnîi pentru a se mobiliza sâmbătă în toată ţara.

„Ei bine, ştiţi ce trebuie să faceţi. Pe 23 ianuarie, la 14:00, ora Moscovei (11:00 GMT) ieşiţi pe principalele străzi ale oraşelor voastre”, îndeamnă Iarmîş în apelul său transmis pe Twitter, în contextul în care mai mulţi reprezentanţi-cheie ai echipei lui Navalnîi la Moscova şi în regiuni au fost reţinuţi în ultimele 48 de ore.

twitter / Sursa:twitter

Veronika Poliakova, avocata Irinei Iarmîş, a anunţat că va contesta sentinţa luni.

Kira Iarmîş a fost reţinută joi seara, după o percheziţie la domiciliul său, la scurt timp după reţinerea unei alte colaboratoare a lui Navalnîi, Liubov Sobol, om politic şi avocată la Fondul împotriva corupţiei (FBK), fondat de Navalnîi.

Apel la proteste în toată Rusia

Aleksei Navalnîi a fost arestat duminică seara la punctul de control de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, la revenirea sa în Rusia din Germania, unde s-a aflat timp de cinci luni după otrăvirea cu agent neurotoxic noviciok în Siberia, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, după cum susţine el.

Direcţia penitenciarelor din Rusia l-a acuzat pe opozant că a încălcat condiţiile eliberării condiţionate în cazul unei sentinţe de condamnare la 3,5 de închisoare cu suspendare pentru delapidare în 2014, cerând convertirea sentinţei în una reală, chiar dacă CEDO între timp a declarat ilegală sentinţa.

După arestarea sa, echipa lui Navalnîi i-a îndemnat pe simpatizanţii acestuia să iasă în stradă sâmbătă în 90 de oraşe din Federaţia Rusă, manifestaţii despre care autorităţile ruse spun că nu sunt autorizate şi că vor lua măsuri drastice împotriva participanţilor.

Iulia Navalnaia, soţia opozantului rus, şi-a făcut publică intenţia de a manifesta sâmbătă la Moscova.

„Voi ieşi în sprijinul unei persoane temerare şi neînfricate, vânată şi a cărei ucidere s-a încercat, şi care în ciuda tuturor nu renunţă niciodată”, a scris ea pe Instagram.


Pub