20:08:11 25.04.2024
Stiri

DECLARAȚIE // FMF, filiala PSRM: „Aici nu mai e vorba de fotbal... Măscăricii trebuie deconspirați de instituțiile de drept, iar simulacrul de concurs să fie imediat SISTAT. Politicul și-a băgat colții în FMF, acolo unde CORUPȚIA e unsă pe pâine”

Actualitate 22.01.2021 09:38 Vizualizări2722 Autor: Ziarul National
DECLARAȚIE // FMF, filiala PSRM: „Aici nu mai e vorba de fotbal... Măscăricii trebuie deconspirați de instituțiile de drept, iar simulacrul de concurs să fie imediat SISTAT. Politicul și-a băgat colții în FMF, acolo unde CORUPȚIA e unsă pe pâine” Facebook


Alegerile pentru funcția de președinte al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) ar trebui sistate, după ce a fost înregistrat un singur candidat, actualul președinte Leonid Oleinicenco, este de părere deputatul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Chiril Moțpan. Acesta mai declară că, în ultima perioadă, FMF a devenit o „filială pentru Partidul Socialiștilor din R. Moldova” (PSRM), iar fostul căpitan al echipei naționale, Radu Rebeja, a fost exclus pe nedrept din cursa pentru șefia asociației obștești.

„Au fost timpuri când eram mândri de noi și de mâna de fotbaliști care-și lăsau sufletul pe teren. Acum o tristețe de mormânt s-a lăsat peste gloria de altă dată. Fotbalul moldovenesc e în comă. Politicul și-a băgat colții în FMF, acolo unde corupția e unsă pe pâine”, consideră Moțpan.

Deputatul Platformei „DA” este de partea reprezentanților comunității fotbalistice din R. Moldova, care sunt indignați că alegerile pentru șefia FMF se desfășoară cu un singur candidat: „Aceștia s-au arătat nemulțumiți că fostul fotbalist al lotului național, Radu Rebeja, a fost exclus nemotivat, pe ultima sută de metri, din cursa pentru fotoliul de președinte al FMF. Decizia de a-l exclude pe Radu Rebeja a fost acționată în judecată, dar nu știu dacă într-o zi se poate schimba ceva”.

Fostul președinte al Comisiei securitate și ordine publică mai spune că a fost sesizat și în privința modului defectuos în care se examinează dosarele penale ale celor implicați în meciurile trucate, inclusiv ale unor oficiali din cadrul FMF.

„În consecință, sunt încurajate ilegalitățile, lipsa de transparență în gestionarea bugetului format, în principal, din mijloace provenite de la organizațiile internaționale – UEFA și FIFA. De asemenea, sunt încălcate principiile sportive ale jocului corect. Din informațiile comunicate rezultă că banii din fondurile alocate de UEFA și FIFA pentru dezvoltarea fotbalului în R. Moldova ar fi folosiți contrar destinației, inclusiv pentru finanțarea activităților unor politicieni. Lumea vuiește că FMF ar fi devenit o filială a PSRM și că adunarea de astăzi e o formalitate: totul este decis. Mai ales că un mare fotbalist, Radu Rebeja, a fost eliminat în mod cinic și ilegal din concurs, lucru inacceptabil pentru întreaga comunitate fotbalistică, dar și pentru noi, ca țară cu aspirații europene. Aici nu mai e vorba de fotbal, aici e vorba de troc. Măscăricii trebuie deconspirați de instituțiile de drept, iar simulacrul de concurs să fie imediat sistat până la revenirea la normalitate. Sperăm ca în ultimul ceas rațiunea să fie auzită”, a punctat Chiril Moțpan, oponent politic al lui Rebeja în Parlamentul R. Moldova.

De menționat că astăzi are loc Congresul al XIX – lea de dare de seamă şi alegere a organelor de conducere ale FMF. Comitetul Executiv al FMF a decis ieri, cu o zi înainte de Congres, să nu-l admită pe fostul căpitan al echipei naționale, lider la capitolul selecții, Radu Rebeja, în cursa electorală pentru șefia instituției care gestionează fotbalul moldovenesc. Astfel, cei 120 de delegați nu vor avea o altă alternativă decât să-l aleagă pe actualul președinte al FMF, Leonid Oleinicenco. Rebeja a acționat în judecată FMF pentru că nu l-a admis în cursa electorală. Totodată, acesta a acționat în judecată și faptul că Leonid Oleinicenco a fost acceptat, în condițiile în care nu ar întruni, potrivit Statutului FMF, condițiile pentru a candida.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md