23:42:53 23.04.2024
Stiri

Premierul interimar afirmă că instituțiile medicale din R. Moldova sunt pregătite pentru demararea procesului de vaccinare anti-COVID-19

Actualitate 22.01.2021 15:39 Vizualizări1731 Autor: Ziarul National
Premierul interimar afirmă că instituțiile medicale din R. Moldova sunt pregătite pentru demararea procesului de vaccinare anti-COVID-19


Prim-ministrul în exercițiu, Aureliu Ciocoi, că instituțiile medico-sanitare din Republica Moldova sunt pregătite pentru demararea procesului de vaccinare anti-COVID-19.

Ciocoi a accentuat astăzi, în cadrul unei întrevederi cu Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, importanța asigurării cât mai rapidă a cetățenilor cu vaccin anti-COVID-19.

Premierul l-a informat pe diplomatul european că deja a fost aprobat Planul național de imunizare anti COVID-19 care descrie etapele organizatorice și responsabilii pe tot lanțul de vaccinare. Totodată, Agenția Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este pregătită pentru înregistrarea, în sistemul național, a vaccinurilor recunoscute pe plan internațional.

Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale a trimis, la 15 ianuarie, tot setul necesar pentru recepționarea vaccinurilor pe platforma Covax, cantitate care va acoperi 20% din populația țării, inclusiv din regiunea transnistreană.

Un comunicat de presă al Guvernului arată că șeful Delegației UE la Chișinău a confirmat disponibilitatea Uniunii Europene de a aloca Republicii Moldova 21,4 milioane de euro din programul de sprijin al reformei Poliției, precum și semnarea contractului pentru Reziliență în mărime de 15 milioane de euro, sub formă de grant, și debursarea acestor mijloace financiare. Asistența financiară este destinată pentru creșterea capacității de răspuns în contextul situației pandemice.

De asemenea, oficialii au abordat importanța reformării justiției și construirea instituțiilor puternice, aspecte prioritare pentru intensificarea cooperării Republicii Moldova cu UE.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md