Sănătate

Israelul avertizează: „Prima doză a vaccinului este mai puţin eficientă decât a afirmat Pfizer”

Autoritățile israeliene au criticat recent vaccinul dezvoltat de Pfizer, deoarece serul produs de compania farmaceutică americană s-ar fi dovedit a fi "mai puțin eficient" decât s-a prevăzut, scrie Il Giornale, citat de agenția Rador.

În special, în vizorul Ierusalimului a intrat nivelul de imunitate față de COVID-19 dezvoltat în organismul uman ca urmare a primei doze de ser, care pare a fi inferior celui promis de compania americană. În ciuda descoperirii unei protecții mai puțin eficiente garantate împotriva infecției de către prima doză a vaccinului, campania de vaccinare în masă din Israel avansează rapid, cu 2 milioane de cetățeni deja vaccinați și peste 400.000 care au făcut și rapelul.

Recent, Nachman Ash, coordonatorul național al strategiei de imunizare dezvoltată de Guvernul Netanyahu, a denunțat limitele protecției anti-Covid oferite de prima doză de ser produs de Pfizer, deşi compania farmaceutică a furnizat date deosebit de liniştitoare Executivului israelian. Israelul ar fi lansat, marţi, acuzația sa împotriva gigantului farmaceutic, în timpul unei reuniuni cu mai mulţi directori din Ministerul Sănătății, subliniind faptul că multe persoane, adică 12.400 de indivizi, s-au infectat în țara din Orientul Mijlociu între prima și a doua doză.

Potrivit expertului israelian, aceasta ar fi o demonstrație a faptului că prima administrare a serului ar garanta o protecție "mai puțin eficientă decât am crezut" și, prin urmare, inferioară celei susţinute până acum în datele furnizate de Pfizer autorităților de la Ierusalim. Pe baza datelor, compania farmaceutică din SUA susţine că serul său ar avea o eficacitate de 52% după prima doză, care creşte la 95% după a doua doză. În schimb, Ash a pus sub semnul întrebării procentele prezentate de companie, în principal cele referitoare la efectele primei doze de vaccin.

Totuşi, coordonatorul strategiei de vaccinare de la Ierusalim și-a exprimat îndoielile cu privire la protecția reală oferită de a doua doză, în timpul reuniunii de la Ministerul Sănătății, semnalând că 69 de cetățeni ar fi fost infectați până în prezent, în ciuda faptului că au primit a doua doză de ser și au pretins în consecință că acesta din urmă nu ar garanta fără echivoc imunitatea împotriva variantelor de coronavirus. În ciuda îndoielilor sale cu privire la eficacitatea antidotului Pfizer, Ash nu a cerut recent Executivului condus de Netanyahu să extindă starea de alertă maximă în țară și, respectiv, lockdown-ul la nivel național pentru anumite intervale de timp, susținând că nu ar fi necesar să se extindă restricțiile anti-contaminare pentru încă două săptămâni, ci că ar fi suficient să fie extinse numai pentru încă o săptămână și jumătate.

Eficacitatea serului Pfizer, pusă la îndoială de Ash, a fost totuși susţinută acum câteva zile de Sharon Alroy-Preis, directorul Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății, potrivit căruia același vaccin ar contribui la reducerea cu 50% a infecției cu COVID-19.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *