Șefa statului și premierul interimar au avut o întrevedere, la Președinție: Ce au discutat oficialii

Președinta țării, Maia Sandu a avut o ședință cu prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi. Principalele subiecte discute au fost criza pandemică, acțiune le urmează a fi întreprinse după vizita de la Bruxelles și angajamentul cu UE, precum și alte priorități ale țării.

Foto: Maia Sandu/fb

„Am discutat despre situația din țară, în special pe dimensiunile economică și sanitară. Am abordat subiectele ce au fost puse în discuție cu conducătorii instituțiilor-cheie ale UE în cadrul vizitei mele la Bruxelles și necesitatea ca Guvernul să întreprindă acțiuni în vederea realizării la timp a angajamentelor cu UE. De asemenea, am pus accentul pe necesitățile stringente, între care asigurarea accesului cât mai rapid la vaccinul anti-Covid-19 pentru cetățenii noștri, semnarea contractului pentru Reziliență în mărime de 15 milioane de euro sub formă de grant”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

„Chiar dacă guvernul actual nu are puteri depline, oamenii așteaptă și au nevoie de ajutor din partea statului. Asta trebuie să facem cu toții - să venim cu acțiuni concrete în sprijinul cetățenilor”, a conchis șefa statului.


Pub