(video) Președinta CC a explicat și în limba rusă de ce statutul special pentru limba rusă contravine Constituției

Curtea s-a raportat în primul rând la articolul 13 din Constituție, potrivit căruia, limba de stat a Republicii Moldova este limba română, iar statul recunoaște dreptul la păstrarea și funcționarea limbii ruse și a altor limbi pe teritoriul țării. Aceasta este prevederea de care s-a condus Curtea Constituțională, atunci când a declarat Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova drept neconstituțională. Actul legislativ conferea statut special limbii ruse printre minoritățile etnice, statut care nu decurge din Constituție.

Foto: UNIMEDIA

„Conținutul unei asemenea legi a constituit o chestiune sensibilă, transformată periodic în chestiuni politice.

Curtea este în afara politicului.

Subliniez că orice hotărâre a Curții se va analiza prin prisma argumentelor ce se oferă.

Curtea s-a raportat în primul rând la articolul 13 din Constituție, potrivit căruia, limba de stat a Republicii Moldova este limba română, iar statul recunoaște dreptul la păstrarea și funcționarea limbii ruse și a altor limbi pe teritoriul țării și nu i se conferă un statut special limbii române”, a explicat Domnica Manole, președinta CC.

Urmărește aici declarațiile:

Curtea Constituțională a examinat astăzi sesizările privind statutul special acordat limbii ruse ca limbă de comunicare între minoritățile interetnice din Republica Moldova. Legea nr. 234 a fost declarată neconstituțională. Totodată, judecătorul Vladimir Țurcan a formulat o opinie separată în legătură cu decizia adoptată de către Curtea Constituțională.

Sesizarea de verificare a constituționalității legii a fost depusă de către deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu. Deliberările pe acest subiect au durat mai bine de 3 ore.

La mijlocul lunii decembrie, cu 55 de voturi ale deputaților, a fost votat în lectura a doua proiectul de lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.


Pub