Antreprenorii din Zona Zero: „Dacă faci totul corect, scapi de dureri de cap”

cover articol

Andrei Rusu a intrat în 2021 cu mari speranțe privind afacerea sa din domeniul turismului. Victor Sîtnic își dorește ca oamenii să revină în spațiile de lucru pe care le oferă în chirie, iar Marius Solcan abia așteaptă să-și vadă localul plin de oameni dornici de socializare, cu un cocktail în mână. Până una-alta, fiecare dintre ei caută soluții pentru depășirea provocărilor din propriul domeniu de activitate, se văd în sesiunile de pe Zoom la „Zona Zero” și se susțin reciproc. Pentru că în toată această perioadă de pandemie suportul statului pentru cei trei antreprenori a lipsit cu desăvârșire.

Zona Zero este o comunitate a celor onești și responsabili. Într-o țară în care corupția este mereu în top trei probleme, în care oamenii spun că „toți sunt corupți” și puțini vorbesc despre soluții, inițiativa vrea să arate că există cetățeni, în special, antreprenori care activează corect și au o atitudine responsabilă față de cei din jur. Încurajăm cetățenii, atunci când aleg unele servicii sau bunuri, să apeleze anume la cei care sunt responsabili față de locul în care activează și față de cei din jur. Mai bine o spune Andrei Rusu: „Zona Zero este, practic, epicentrul luptei cu corupția. Centrul Independent de Jurnalism luptă pentru jurnalismul corect. În turism sunt asociații care luptă pentru turism. De ce să nu existe și o comunitate care luptă pentru un business curat?”.

Andrei Rusu: Ieși din Chișinău, uită de email-uri, uită de facturi scanate. Îți trebuie factură, vino la Soroca și o ia!”

În luna iunie a anului trecut Andrei Rusu era baricadat în casa socrilor dintr-un cartier al Chișinăului. O izolare aproape privilegiată, cu spațiu de plimbare pe gazonul verde dintre tufele de trandafiri și copacii de cireșe coapte. La acel moment, pandemia încă părea un accident care urmează să se termine în curând, iar gândurile lui Andrei se îndreptau spre momentul în care domeniul său de activitate va reveni la viață. 

În luna august îi plecase o angajată, iar în septembrie a plecat și a doua, forțată de împrejurări să emigreze în altă țară. „Am rămas eu și contabilul. Contabilul nu poate să se ducă, cine o să dea rapoartele?” Tot în septembrie Andrei a hotărât să își găsească un loc de muncă part-time, care să îi permită un venit temporar, până își va relansa afacerea – o agenție de turism care le oferă turiștilor dornici să viziteze Republica Moldova experiențe autentice.

„Compania există, eu mă duc o dată pe săptămână la birou și ud florile ca să nu le pierd. Impozitele le plătesc, serviciile le plătesc și ea funcționează în continuare. Când se va porni activitatea, pur și simplu mă așez acolo și încep lucrul. Să sperăm că în viitorul apropiat. Statul spunea că «o să vă întoarcem impozitele, dacă o să achitați salariile.» Păi eu n-am bani de salarii, dar tu vrei să plătesc impozitele? Ei spuneau că e foarte important să menții angajații. Dar din ce să mențin angajații dacă n-am activitate?”, se indignează Andrei.

Venirea pandemiei l-a surprins pe Andrei în plină muncă la rebrandingul companiei. „Cumva ne-am pregătit pentru partea asta de clienți individuali. Cred că asta oricum urmează. Grupuri de turiști degrabă nu o să vedem în Moldova, de ăștia doi, trei, câte unul, o să vină. Noi am făcut site nou, trebuie să-l lansăm acum. Pentru că noi lucrăm în sectorul „B2B (Business to Business)”, cu alde noi, din alte țări, dar ne-am gândit că după pandemie, acest sector nu o să mai fie valabil, dar o să fie „B2C (Business to Customer)”.

„Prima provocare e cum să promovezi Moldova ca turiștii să vină aici, să aleagă Moldova, dar nu altă țară. Ce să promovezi, când să promovezi…” Până să se angajeze, Andrei a călătorit prin țară pentru a descoperi noi destinații pentru când sezonul turistic se va fi deschis. „Am umblat cu colegii prin Moldova și am încercat experiențe noi. Cât am călătorit vara asta prin Moldova, n-am călătorit niciodată atâta. Suntem cumva pregătiți de noul sezon, dar deocamdată mâinile-s legate.”

Andrei afirmă că în cadrul companiei este în permanentă căutare de soluții ca să funcționeze legal, iar faptul că nu operează cu bani cash îi ușurează strădaniile. „Dacă faci lucrurile pe alături, ai mai mari dureri de cap, decât dacă faci legal, pentru că ajungi să uiți ce ai ascuns, cum ai ascuns, unde ai ascuns. În Chișinău ne-am deprins că am trimis un email, am primit un răspuns, am primit facturile scanate, trimitem review pe Facebook. Ieși din Chișinău, uită de email-uri, uită de facturi scanate. Îți trebuie factură, vino la Soroca și o ia! „- Ți-o transmit prin fax. – Cum prin fax? Eu de mult n-am aparat de fax!”.

„Odată ce ieși din Chișinău, chiar trebuie să lupți pentru business curat. Trebuie să lupți dacă vrei să lucrezi corect cu oamenii din Transnistria, pentru că de fapt, legal tu nu prea ai cum să lucrezi cu ei. Ei îți dau facturi transnistrene, dar tu nu ai ce să faci cu ele în contabilitatea din Moldova, și de fapt tu nu prea poți legal să lucrezi, dar contabilitatea găsește și aici căi legale. Iese că am cheltuieli mai mari, dar cel puțin știu că am dat la contabilitate documentul, ei au raportat și am uitat de asta. Am făcut corect!”

Victor Sîtnic: Ce înseamnă ei oricum fură? Sunt o sumedenie de chestii pe care tu poți să le faci ca ei să nu fure…”

Apariția Zonei Zero, în viziunea lui Victor Sîtnic (administratorul Kentford, o clădire de birouri din Chișinău), se asociază cu sesiunile de instruire privind securitatea muncii din cadrul lecțiilor din învățământul profesional tehnic – un soi de jurnal care amintesc de „știrile de la ora 5”. Erau citite toate incidentele care au avut loc pe domeniul abordat de lecție. „Все правила безопасности труда, пишутся на кровь (trad. Toate regulile siguranței muncii se scriu cu sânge)”, își amintește Victor de spusele profesoarei. 

În copilărie, Victor și-a dorit să construiască corăbii, apoi a visat la construcția de avioane. Prin clasa a opta a început să descopere cărți despre calculatoare, și atunci a înțeles că asta-i pentru el. „Nu am lucrat nicio zi pe specialitate. Din colegii mei cu care am învățat la Politehnică, pot să număr pe degete care au rămas, trebuia să faci altceva, trebuia să supraviețuiești, timpurile erau foarte grele. Acum când te gândești, îți dai seamă doar de-atâta că erai tânăr și prost ai supraviețuit. Cu mintea de acum, intrai într-o depresie serioasă.”

Clădirea de birouri administrată de Victor Sîtnic se află în capătul vestic al bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Aici, blocul cu nouă etaje se deschide ca o carte către sensul giratoriu de la „Creangă”. „Noi atunci am luat jumătate de etaj, am făcut reparație și după ce am stat acolo un an de zile, am înțeles structura clădirii, iar când au scos-o la privatizare, noi am cumpărat-o foarte repede. Practic, într-un an jumătate am făcut reconstrucția, iar la sfârșitul anului 1999 am făcut deschiderea”, își amintește Victor Sîtnic despre începuturile Kentfordului, o „clădire cum nu mai era de felul ăsta în Chișinău, unica făcută special pentru birouri, cu toate cerințele”.

Despre Zona Zero a aflat de la soție și a decis să adere atât pentru că în afacerea pe care o administrează este zero corupție, cât și din dorința de a susține inițiativa. „Noi trebuie să ne dăm seama că există oameni foarte talentați, foarte harnici, foarte întreprinzători, lăsați-i pe ăștia să lucreze! Ceea ce trebuie să facă societatea modernă, să le asigure copiilor acces la educație cât de cât, și să nu le încurce celor întreprinzători”.

În același timp, Victor crede că împotriva corupției nu trebuie de luptat. „Pur și simplu trebuie de făcut așa ca ea să nu fie… dacă vrei să moară în grădină niște iarbă, pur și simplu nu o uzi sau îi astupi soarele! Atunci când noi o să reușim să plătim managerilor care se ocupă de tot ce ține de stat salarii bune și să le măsurăm eficiența lor altfel, eu cred că noi de multe chestiuni o să scăpăm! Pentru că acum se plătesc salarii mici și atunci oricare om care stă într-o structură guvernamentală se gândește «Băi, dacă eu primesc 5 000 de lei și pot cu o mișcare foarte simplă să mai fac vreo 10 000 de lei…» Cam e greu pe omul ăsta să-l oprești, poți să stai de vorbă cu dânsul în fiecare zi, dar el oricum o să facă treaba asta.”

„Eu cu fetele am fost ultimele zile de odihnă prin centru, nici o cafenea nu ne-a dat bon fiscal. Acum dacă mergi acolo și încep să-i întrebi… «Da’ ce eu la statul ăsta încă trebuie să îi plătesc, pentru că ei oricum fură» , și ăsta-i cercul vicios. Ce înseamnă ei oricum fură? Sunt o sumedenie de chestii pe care tu poți să le faci ca ei să nu fure…”

Marius Solcan: „Eu nu-s genul de om care spune «trebuie să ținem tinerii aici»! Trebuie să îi trimitem, dar să-i întoarcem înapoi”

Și Marius Solcan explică deseori oamenilor apropiați de ce e nevoie să solicite bonurile fiscale și despre cum percepția că în sectorul HORECA lucrurile sunt corecte este doar o percepție. „Eu cu tatăl meu am avut discuția asta, eu îi spun că sectorul ăsta este infectat de evaziune, iar el îmi zice că iese în oraș și primește cecul de fiecare dată. Eu îi zic că „ok, îți dă bonul ăla larg, care se numește pre-cec”, care indică nota spre plată, și-i explic că-s două documente diferite, bonul fiscal fiind documentul legal care atestă că achităm anumite impozite.

Marius este tânăr antreprenor și co-proprietarul Marlene, un cocktail bar aflat pe strada București din Chișinău, deschis în zorii pandemiei, când aceasta părea încă departe și inofensivă. Meniul Marlene este format din zece cocktailuri care se focusează pe ingredientele și gusturile locale, dar respectând regulile cultura cocktailurilor din anii ‘20. „Cu cât mai multe alegeri ai, cu atât mai mult timp îți ia să faci alegerea în sine. Dacă ai trei mânere și trei lacăte, tu cu mult mai greu o să ieși din încăperea în care te afli”, explică Marius opțiunea de a oferi o gamă restrânsă. „Avem mai multe cocktailuri care nu-s în meniu și asta-i cumva o parte din experiență, fiindcă prima dată vii, comanzi un lucru, a doua oară altul și după aia afli că mai sunt și toate astea. La noi scrie jos cu un print mic „orice cocktail clasic noi putem să-l facem, dacă avem ingredientele.”

Marius s-a născut în Bălți și a studiat în Danemarca, unde a și început a lucra în industria barurilor. Timp de vreo patru ani în care a lucrat în calitate de barman, apoi manager de bar, s-a născut dorința ca încet-încet să-și facă drumul înapoi în Moldova. „Eu nu-s genul de om care spune «trebuie să ținem tinerii aici»! Trebuie să îi trimitem, dar să-i întoarcem înapoi, asta este esențial și asta-i cel mai greu de fapt.”

Marlene, ca idee, a apărut la intersecția  mai multor coincidențe: mai întâi s-a născut prietenia cu actualul său partener de business, într-un zbor din Copenhaga spre Chișinău, care venea pentru prima dată să viziteze Moldova. Încă un an de copt idei, dezvoltat concepte și identificat locația potrivită și „cam ăsta a fost începutul Marlene”.

„Noi, când am creat compania, am angajat o persoană care să ne ajute cu toate hârtiile, fiindcă eu nu am energie să mă ocup de toate. Persoana asta a mers cu mine în diferite birouri, îmi spunea ce trebuie să semnez, chiar recomand asta oamenilor ca mine!”, își amintește Marius despre primele interacțiuni cu birocrația moldovenească. 

„Atunci când am fost să ne înregistrăm la Camera de comerț pentru orarul nostru a fost un moment în care o doamnă spunea că «e bloc locativ, înseamnă că mai mult de ora 22.00, n-ai să lucrezi». Asta cu vreo 2-3 zile înainte de deschiderea oficială. Atunci persoana care a fost cu mine mi-a spus «Ție ți-au cerut atunci (n.ed. bani)», dar eu nu aveam idee. E foarte subtil cum lucrează corupția la noi, e aproape o formă de artă. Cum să o dai așa ca să nu te incriminezi. Eu pe cât de tare detest acest lucru, totuși admit că e o abilitate”, râde Marius. 

Marius Solcan a aderat la Zona Zero pentru că principiile promovate de această comunitate coincid cu principiile lui de activitate. „Dacă faci o afacere într-un loc, trebuie să te asiguri că tu contribui la spațiul din jurul tău, contribui și la viețile oamenilor pe care ai ales să îi angajezi și cumva le oferi ceva omenesc. Concurența neloială e și mai acutizată acum, vezi alte localuri care n-au treabă cu restricțiile, adică la ora 12 noaptea funcționează de parcă nu ar fi nimic.”

Marius crede că aderarea la Zona Zero trebuie să se facă nu pentru profit sau vizibilitate, ci „pentru a te alinia unor principii care ar trebui să devină populare. E important ca lumea să știe și să facă diferența. Noi mereu dăm bonul. Au fost cazuri, de exemplu, uneori bonul se printează, ești ocupat, și îl întrebi pe om «Ai nevoie de bon, să ți-l dau acum?» și el zice «Nu, nu, dar printează-l», și eu zic «Desigur că o să-l printez, vezi ce scrie aici?», arătând spre stickerul Zona Zero. Asta-i îmbucurător, e un fel de simbol pentru mine acum și am văzut deja oaspeți de-ai noștri care umblă cu ele pe laptop, pe telefon”, afirmă tânărul.

„Am avut cazuri când am fost în localuri, am avut o consumație, am solicitat bonul și chelnerul a avut o mică panică, încerca să-i întrebe pe colegii lui ce să facă în cazul ăsta. Ei i-au spus pur și simplu să îmi dea bonul. Eu m-am uitat, am văzut că e numărul 4, este 22.00 și se închidea localul. Tu ești un cetățean care achită impozite, de ce ei nu ar trebui să le achite, care e diferența? «Dacă noi o să achităm impozitele astea, nu o să avem de unde să achităm salariile!» Ăsta mi se pare un argument super obosit. Noi la Marlene achităm salarii, îmi place să cred, mai mari decât mediu, și totu-i absolut curat, și nouă oricum ne iese să facem față cheltuielilor noastre, pe când în alte localuri sunt rulaje cu mult mai mari decât la noi, și acolo n-au absolut niciun argument. Tot profitul de fapt se duce în buzunarul cuiva, în buzunarul unui proprietar, căruia nu îi pasă nici de angajat, nici de impozitele și bunăstarea societății!”, conchide tânărul.

Marius este convins că lupta împotriva corupției presupune „un efort constant, în care trebuie mereu să vorbești, să spui, să nu taci, să scoți la iveală. Actele corupte, chiar și de ordin minor care se întâmplă la noi, anume asta ne menține cumva în mlaștina asta în care ne aflăm. Nu e atât de complicat să o rezolvi, ține doar de a schimba niște obiceiuri.”


Peste 40 de afaceri și organizații s-au regăsit în comunitatea businessului onest Zona Zero. Pe toți îi definește faptul că împărtășesc valori comune, precum – responsabilitatea față de clienți, față de stat și față de angajați. Dacă crezi și tu în aceleași valori sau susții campania, alătură-te pe pagina comunității.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente