Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Serviciul Fiscal a anunțat data…

Serviciul Fiscal a anunțat data limită pentru prezentarea Notelor de informare pentru perioada fiscală 2020

Responsabilii din cadrul Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 25 ianuarie 2021 survine termenul limită de prezentare a Notelor de informare pentru perioada fiscală 2020.

Astfel, contribuabilii sunt obligați să prezinte în termenul menționat următoarele Note de informare:

– Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (Forma IALS18);

– Nota de informare privind impozitul reţinut din alte surse de venit decât salariul achitate persoanelor nerezidente (Forma INR14);

– Nota de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către rezidentul parcului pentru tehnologia informației în folosul angajaților (Forma ISAPTI17).

Totodată, contribuabilul care descoperă că darea de seamă fiscală prezentată conține o greșeală sau o omisiune, în condițiile stabilite de art.188 din Codul fiscal, are dreptul să prezinte o dare se seamă fiscală suplimentară integrală corectată.

Pentru informații suplimentare puteți apela la Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat: 0 8000 15 25 – apel gratuit.