image
Sursa foto: jurnal.md

Un fost controlor de stat în cadrul Consiliului Concurenței, prins cu jumătate de milion de lei nedeclarat

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința unui fost controlor de stat în cadrul Consiliului Concurenței care a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale.

Mai exact, în anul 2019, acesta împreună cu familia sa au intrat în posesia unui apartament, care a costat puțin peste 716 mii de lei. În cadrul controlului averii, inițiat în baza unei sesizări, inspectorul integritate a analizat plățile efectuate de către familia acestuia și a stabilit o diferență substanțială în sumă de 556 mii de lei. Din materialul probatoriu acumulat, inspectorul de integritate a stabilit că subiectul și familia sa au dispus de mijloace financiare în sumă de doar 150 de mii de lei pentru achitarea apartamentului. Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul nu a reușit să justifice proveniența sumei de 556 mii de lei pentru achitarea totală a imobilului, se arată în comunicat.

Suplimentar, în cadrul aceluiași control s-a stabilit că, în declarațiile de avere depuse în perioada 2015-2019, fostul controlor de stat nu a declarat suma de peste 106 mii de lei, fapt ce denotă o bănuială rezonabilă de admitere a infracțiunii de fals în declarații. Pe această cauză, inspectorul de integritate a sesizat deja Procuratura Generală.

Totodată, ANI va declanșa și procedura de confiscare a averii nejustificate în mărime de jumătate de milion de lei.

Subiectul are dreptul să contste actul emis de ANI în instanța de judecată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: