image
Sursa foto: jurnal.md

Israel prelungește carantina generală; Precizările Ambasadei Republicii Moldova

Guvernul Statului Israel a decis prelungirea carantinei generale cu încă zece zile, până duminică la miezul nopții, 31 ianuarie 2021. Cetățenii care doresc să intre în Israel trebuie să prezinte companiei aeriene un certificat de test PCR negativ pentru coronavirus.

Ambasada Republicii Moldova în Israel precizează că testul la COVID-19 trebuie efectuat cu 72 de ore înainte de plecare. Ca alternativă, poate fi prezentat un certificat de vaccinare sau privind tratarea de coronavirus, eliberat de către Ministerul Sănătății din țara de proveniență.

Această procedură se va aplica pasagerilor ce sosesc în Israel și care s-au aflat în afara țării mai mult de 72 de ore, cu excepția permiselor speciale, care vor fi aprobate individual.

Potrivit Ambasadei, decizia intră în vigoare la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, 23 ianuarie 2021.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: