Actualitate

Secretarul de Stat din administraţia Biden promite un front comun împotriva Rusiei, Chinei şi Iranului

Secretarul de Stat al viitoarei administraţii Biden, Antony Blinken, se angajează să revitalizeze diplomaţia americană şi să construiască un front comun în faţa dificultăţilor venite din partea Rusiei, Chinei şi Iranului, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Potrivit transcrierii unui discurs care urma să fie susţinut marţi de Blinken în comisia pentru relaţii externe a Senatului SUA, Blinken vrea să acţioneze împreună cu aliaţii SUA.

Blinken, în vârstă de 58 de ani, este un veteran al politicii externe şi un apropiat al lui Joe Biden.

”Când nu suntem angajaţi, când nu conducem, atunci se întâmplă unul din două lucruri: fie o altă ţară încearcă să ne ia locul, dar nu într-un mod care să ne avantajeze interesele sau valorile. Sau, dacă nu o face nimeni, atunci avem haos”, consideră Blinken

”Oricare ar fi varianta, nu serveşte poporul american”.

Comentariile sale survin la două săptămâni după ce Capitoliul, clădirea care reprezintă democraţia americană, a fost luată cu asalt de mii de susţinători ai preşedintelui Donald Trump, în încercarea de a bloca certificarea votului din Consiliul Electorilor în favoarea lui Biden.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *