Testele de Covid, în țară, pe sfârșite?: Câte sunt în stoc și când urmează să fie procurat un nou lot

Republica Moldova are în stoc la moment circa 140 de mii de teste pentru a testa la Covid-19 populația, stoc suficient, dă asigurări ministra interimară a Sănătății, Tatiana Zatîc. În cadrul ședinței Guvernului, aceasta a anunțat că, la moment, autoritățile sunt în proces de achiziționare a 300 mii teste, săptămâna viitoare fiind organizată o licitație în acest sens.

Foto: Getty Images

Ce ține de noile tulpine ale Covid-19, ministra interimară a menționat că deocamdată, nu au fost trimise probe la laboratarele occidentale pentru a verifica dacă a ajuns noua versiune și în țara noastră.

„Avem cadru normativ necesar, stabilite criteriile pentru selectarea probelor pentru investigare peste hotare. Suntem în proces de trimitere, nu avem probe trimise la care sa așteptam rezultatele. Totodată, avem aprobate instituțiile care sunt responsabile de colectarea probelor, cand vom avea probe trimise la cercetare și rezultatele, vom informa suplimentar”, a declarat ministra.

Anterior, Ministerul Sănătății anunța că intenționează să procure echipamente necesare pentru a putea depista noile tulpini.


Pub