(video) No comment: De Bobotează, ca să nu-i fie de tot frig, un moldovean a decis să se “scalde” cu tot cu maşină

Primul păcat al primilor oameni, conform Bibliei, a fost neascultarea de o poruncă a lui Dumnezeu, astfel încât nu este de mirare că şi unii moldoveni îl mai practică în zilele noastre. Însă în toate cazurile au existat, există şi vor continua să existe consecinţe ale neascultării, mai devreme sau mai târziu.

Exact de Bobotează, în ziua de 19 ianuarie, posesorul unui automobil marca Audi nu a dorit să ţină cont de sfatul autorităţilor, trâmbiţat deja de câteva zile, intrând cu maşina pe gheaţa formată peste un bazin acvatic dintr-o locaţie deocamdată necunoscută. Dacă IGSU a atenţionat că oamenii cu a lor greutate se pot prăbuşi sub gheaţa subţire, la ce altceva ne-am fi aşteptat de la această ispravă.

Din fericire şoferul a reuşit ca prin minune să iasă rapid din habitaclu, însă s-a pomenit pe capacul portbagajului. În timp ce maşina tot se scufunda încet, câţiva prieteni l-au îndrumat să prindă la curaj şi să sară cât mai repede. Făcând haz de necaz, imaginile video trebuiau să fie partajate într-un cerc restrâns de oameni, însă cineva a decis să le facă publice şi online pentru ca şi alţii să se amuze de prostie.

Atenţie, imaginile conţin cuvinte necenzurate!

https://youtu.be/mwGyKeomat0
VIDEO: autoblog.md // martor ocular

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-patanu-stie-ce-face-iata-cum-celebrul-victor-a-ajuns-cu-masina-sub-gheata-de-boboteaza/
https://autoblog.md/cine-este-soferul-care-si-a-inecat-masina-dupa-ce-a-mers-cu-ea-pe-gheata-si-cum-a-fost-pedepsit-de-politie/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/