(video) Reținut, după trei luni de căutări: Un bărbat a intrat după medicamente, dar a lăsat farmacista fără telefon

Un recidivist este cercetat penal pentru furtul unui telefon dintr-o farmacie amplasată pe strada Iazului din Chișinău. Bărbatul în vârstă de 46 de ani, locuitor a capitalei, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni. Acesta nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.

Cazul a avut loc la finele lunii septembrie, individul în timp ce se afla în farmacie profitând de faptul că nu este văzut, pe ascuns a sustras un telefon mobil de model ,,HUAWEI P30”, care a fost lăsat pentru câteva minute de către angajata farmaciei.

Prin acțiunile date, individul a cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 5600 lei MD.

Pe cazul dat forțele de ordine au inițiat mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală, totodată au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere.

Astfel, urmare a acțiunilor întreprinse, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat, reținut și escortat la inspectorat, pentru audieri.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a văzut telefonul mobil lăsat fără supravehere, l-a luat, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii..

Actualmente el este cercetat penal în stare de libertate pentru furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.


Pub