Guvernul Japoniei anunță dacă vaccinul va fi o condiție pentru participarea la Jocurile Olimpice

Guvernul Japoniei intenționează să organizeze Jocurile Olimpice de la Tokyo în această vară, fără a face din vaccinarea împotriva coronavirusului o condiție pentru participarea la competiție, informează Agerpres.

Foto: telemundodeportes.com

„Avem în vedere măsuri cuprinzătoare pentru desfăşurarea în siguranţă a Jocurilor, chiar şi fără a face din vaccinare o condiţie", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al executivului nipon, Katsunobu Kato.

Președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a exclus deja, în mai multe rânduri, posibilitatea de a impune vaccinarea obligatorie pentru sportivi.

Cu toate acestea, organizatorii fac presiuni pentru ca un număr cât mai mare de sportivi și de persoane care vor călători la Tokyo să se vaccineze.

Circa 11.000 de sportivi din lumea întreagă urmează să ia parte la JO de la Tokyo, pe lângă alte câteva mii de oficiali şi reprezentanţi ai presei.

Singura chestiune rămasă deocamdată în suspans este aceea a prezenţei spectatorilor în tribune.

Japonia prevede să înceapă vaccinarea populaţiei sale la finele lunii februarie, conform guvernului premierului Yoshihide Suga.

Campania va demara, astfel, cu aproape două luni mai târziu faţă de unele ţări occidentale, deoarece Japonia doreşte să efectueze mai întâi teste la nivel naţional.

Vaccinarea va debuta în arhipelagul nipon cu personalul medical, urmat de persoanele de peste 65 de ani, probabil la sfârşitul lunii martie, după care vor fi incluse, pe rând, şi celelalte categorii de populaţie.

Jocurile de la Tokyo, prevăzute iniţial în vara anului trecut, au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de coronavirus şi urmează să se desfăşoare între 23 iulie şi 8 august 2021.

Guvernul nipon a instituit starea de urgenţă pentru regiunea metropolitană Tokyo şi alte trei prefecturi adiacente, în condiţiile în care numărul infectărilor cu Covid-19 continuă să depăşească noi recorduri. Până în prezent, Japonia a înregistrat peste 330.000 de infectări şi circa 4.500 de decese.


Pub