‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
11.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleProducătoare: Ne dorim să plantăm propria livadă, ca să uscăm fructele crescute de noi

Producătoare: Ne dorim să plantăm propria livadă, ca să uscăm fructele crescute de noi

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Fructele uscate au devenit un produs tot mai popular în rândul consumatorilor, mai ales pentru proprietățile nutritive, dar și beneficiile pentru sănătate. Iar odată cu aceasta, un domeniu atractiv pentru cei care investesc și își lansează afaceri.

Livia Titica este o tânără din satul Răzeni, Ialoveni, care inspirată de gustul și aroma prunelor uscate cu miez de nuci din copilărie a decis să pună pe roate o afacere frumoasă chiar în satul de baștină.

Tânăra spune că ideea i-a fost sugerată de părinți, care își doreau să o vadă implicată acasă și nu undeva departe, peste hotare.

„Sunt studentă în anul IV, facultatea de drept și am lansat afacerea noastră acum trei ani, fiind susținută și impulsionată de familia mea. Totul a pornit de la faptul că, îmi doream să mă alimentez sănătos și iubeam foarte mult fructele uscate. Cel mai complicat a fost să cucerim consumatorii cu produsul nostru, dar pe parcursul acestor 3 ani am reușit să ne formăm o bază de clienți fideli”, ne-a povestit Livia. 

Au început cu prune uscate, după care s-au gândit să încerce și cu uscarea pomușoarelor cum ar fi măceșul și păducelul.

„Ne-am dori foarte mult să putem exporta. Din câte cunoaștem, piața europeană este deschisă pentru astfel de produs, punând accent pe componența nutritivă a pomușoarelor. Ne dorim să uscăm și alte fructe, dar aceasta depinde de posibilitățile pe care le vom avea pentru viitor. La moment, avem în stoc circa 14 tone de măceșe uscate și peste 10 tone de prune. Putem să producem cantități mai mari, dar nu avem siguranța că vom comercializa întreaga cantitate”. 

Uscătoria se află în satul Răzeni, raionul Ialoveni și este dotată cu un cuptor mare unde are loc propriu-zis procesul de uscare. 

„Folosim palete din lemn de cireș, ceece este foarte important pentru a obține fructe uscate cu aromă specifică și specială”. 

Investiția a fost realizată din surse proprii, a mai povestit producătoarea.

„Până la moment am investit circa 3 mln de lei. Dar avem nevoie de utilaje noi, moderne și ne gândim să identificăm granturi, proiecte, programe care să ne ajute cu surse financiare. Totodată, planificăm să uscăm și alte tipuri de fructe, ceea ce presupune și alt tip de utilaj pentru uscare, păstrare. Principala piață de desfacere este piața locală. În anul 2020 ne-am concentrat pe crearea produselor, sortimentului, ambalajelor, brandului, promovare. Anterior, produsele erau comercializate angro. Din afacerea pe care o am nu câștig încă milioane, dar cel mai important este că sunt alături de familie, de persoanele dragi care mă susțin și mă ajută și nu-mi doresc să plec peste hotare, decât doar pentru studii și apoi să revin acasă”.

‹ adv ›

Atunci când dorești să-ți lansezi o afacere este foarte important să faci ceea ce îți place, să muncești în domeniul care îți aduce satisfacție, doar astfel poți avea succes, a mai adăugat Livia Titica.

„Când părinții mi-au propus să dezvolt un business cu uscarea fructelor, nu am stat prea mult pe gânduri și am acceptat provocarea. Țara noastră, comparativ cu multe alte țări, produce fructe deosebite, de calitate, ceea ce reprezintă un avantaj enorm. Am ales agricultura, deoarece este un domeniu de perspectivă, dispunem de resursele necesare pentru a crește și a ne dezvolta, cum ar fi solurile fertile”. 

În anul 2020, vânzările au fost realizate mai mult pe online, deoarece au fost organizate mai puține târguri, expoziții.

„Personal prefer să comunic direct cu cumpărătorul meu, astfel ca să cunosc părerea și așteptările pe care le are față de produs. Oamenii cumpără cu ochiul și aceasta ne-a motivat să lansăm mixuri de fructe uscate, sau mixurile sănătoase, cum le mai spunem noi. Mixurile sunt create din combinația de miez de nuci, prune și măceșe sau păducel. Fructele pe care le uscăm le procurăm de la producătorii din zonă, dar intenționăm, în viitorul apropiat, să plantăm și propria livadă. Din 4 kg de prune proaspete se obține 1 kg de prune uscate. Colectăm măceșul și păducelul de la oameni, respectiv le oferim posibilitatea să câștige ceva bani”. 

Se implică întreaga familie, atunci când este nevoie, dar „motorul” afacerii totuși este Livia.

„Pentru a se lansa în business, un tânăr are nevoie de foarte multă încredere în sine, insistență și să fie gata să facă față concurenței, pentru că concurența ne face mai buni și astfel, apar produse noi, deosebite. Am decis să trecem treptat la ambalarea eco, adică utilizăm hârtia și vom renunța la caserolele din plastic”. 

‹ adv ›

Livia Titica susține că, nu este adevărat că pentru uscare sunt bune toate prunele, este necesar ca fructele să atingă gradul de maturitate pentru a obține un produs de calitate cu pulpa consistentă.

„Dacă reușim să plantăm livada, neapărat voi urma și o facultate agricolă pentru că cunoștințele în domeniu sunt foarte importante, deși am studii și în merceologie și cunosc tot ce ține de produsul finit. Recomandarea mea pentru tineri este să-și creeze un viitor la noi acasă, pentru că este posibil să faci afaceri în Moldova, dacă muncești mult, de fapt foarte mult și știi sigur care este scopul tău, unde vrei să ajungi”.

Tânara spune că este important să te implici în domeniul în care îți place, pentru că doar așa nu simți efortul pe care îl depui.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›