O femeie ar fi furat un laptop din biroul lui Nancy Pelosi, în timpul asaltului de la Capitoliu, pentru a-l vinde serviciilor ruse. FBI investighează cazul

FBI investighează un nou caz legat de asaltul de la Capitoliu – agenția americană a primit o informație confidențială conform căreia o susținătoare a lui Donald Trump care a pătruns în Capitoliu în data de 6 ianuarie ar fi furat un laptop al liderei Camerei Reprezentanților pe care ar urma să îl vândă Rusiei, relatează CNN.

Foto: www.forbes.com

În acest caz, o persoană care susține că este un fost iubit al lui Riley June Williams, originară din Pennsylvania, spune că aceasta apare în clipuri video în timpul atacului de la Capitoliu în timp ce îi direcționează atacatori pe scări, spre biroul lui Nancy Pelosi. Persoana spune, de asemenea, că a vorbit cu prieteni ai lui Williams care i-au arătat filmulețul în care aceasta fură laptopul din biroul lui Pelosi.

Femeia ar intenționa să trimită dispozitivul unui prieten din Rusia, care ar urma apoi să îl vândă către serviciul de informații rus, SVR. Persoana care a dat indiciul spune că planul ar fi picat, însă, din motive necunoscute, iar Williams s-ar afla în continuare în posesia laptopului sau că ar urma să îl distrugă, citează Digi24.

FBI notează că femeia a dispărut după evenimentele din 6 ianuarie și că și-a șters conturile de pe rețelele sociale.

Deocamdată nu există indicații că un laptop lipsește într-adevăr din biroul lui Pelosi, însă FBI a anunțat că investigația rămâne în curs iar situația va fi clarificată cât de curând. Este unul dintre detaliile cele mai bizare care au apărut în „avalanșa” de plângeri și cazuri de după evenimentele violente instigate de Donald Trump în 6 ianuarie.


Pub