Timpul Liber

Ce înseamnă când visezi foc. E de bine sau de rău?

Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă când visezi foc, nu-i aşa? Dar ca să putem răspunde la această întrebare este foarte important şi contextul în care apare acest simbol, de aceea este esenţial să vă amintiţi cât mai multe lucruri care s-au întâmplat în vis.

Ce înseamnă când visezi foc

Focul reprezintă un element natural şi este un simbol destul de puternic în mentalul nostru. Focul a fost întotdeauna menţionat în cărţile de istorie antică şi este cunoscut faptul că a fost vital pentru evoluţia umanităţii. În vis focul te poate ajuta să supravieţuieşti, dar te poate şi distruge. Poate să definească un element pozitiv sau unul negativ.

Toate aceste simboluri pot avea interpretări diferite în vis, totul în funcţie de context. De exemplu, atunci când visezi că aprinzi focul este motiv de bucurie. Este posibil să te îndrăgosteşti de o persoană cu suflet bun care te va face fericit. Este şi un semn că vei avea parte de câştiguri materiale nesperate.

Semnificaţii pozitive
Mânuirea focului pentru alte persoane – arată faptul că vei ajuta anumiţi oameni din viaţa ta. Acestora le vei da o mână de ajutor şi îţi vor rămâne recunoscători.
Vei lega noi relaţii de prietenie.

Foc cu fum- dacă ai un astfel de vis, pregăteşte-te de căsătorie! Vei avea un partener de viaţă aşa cum ţi-ai dorit întotdeauna. Dacă nu l-ai găsit încă, acesta este momentul! În viitorul apropiat urmează să intâlneşti o persoană care îşi va schimba destinul. De asemenea, vei avea parte de dezvoltarea ta ca persoană.
Este posibil să ai parte de o avansare la job.

Dacă visezi că îţi arde casa sau o clădire – nu te îngrijora! Greu de crezut, dar în vis este un lucru pozitiv. Înseamnă prosperitate. Te aşteaptă transformări profunde care îţi vor aduce importante sume de bani. Acest dezastru din vis te va face să elimini din viaţa ta persoanele care îţi ţineau pe loc afacerile. Pe plan personal, relatia ta intimă se va stabiliza dacă au fost probleme sau se va termina definitiv şi veţi întâlni pe altcineva.

În cazul în care visezi că faci focul în casă, pentru a te încălzi pe vreme rece, e semn de bunăstare, sau poate veni pe lume un copil, sau vor veni rude în vizită.
De asemnea, vei reuşi sa iti atungi un obiectiv prin foarte multă muncă.

 Semnificaţii negative
Dacă visezi un foc ce arde într-o vatră – este un semn că în viaţa de familie vei întâmpina momente dificile şi obstacole. Dacă focul e puternic, poate traduce o nelinişte interioară şi gânduri care nu îţi dau pace. Dacă focul este mic, apar probleme în familie, armonia ar putea fi zdruncinată, iar dacă focul este stins poate aduce o despărţire, certuri şi conflicte grave.

Dacă visezi că fugi de un incendiu, acest vis este un avertisment sa ai mare atenţie atunci când îţi spui părerile în faţa celorlalţi, pentru a nu jigni pe cineva.

Oamenii te pot judeca sau îşi pot face o părere proastă despre tine, iar conflictele se vor ţine lanţ.

În cazul în care visezi ca focul te arde – ceva rău te aşteaptă. Posibile accidente sau apariţia unor boli. Vei avea parte de neplăceri şi viaţa ta poate lua o întorsătură nefavorabilă. Ai grijă de tine în această perioadă.

Foc mare, roşiatic, ce arde cu multă putere- dacă îl visezi înseamnă că în viaţa ta vor apărea cateva situaţii dificile pe care doar tu le poţi rezolva cu multă răbdare. Acest vis poate semnifica o perioadă nefastă din viaţa ta. Posibil pierderi financiare considerabile.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *