FBI anchetează 37 de persoane în cazul morţii unui poliţist care a fost atacat la Capitoliu

FBI investighează 37 de persoane în dosarul decesului poliţistului Brian Sicknick, care a murit la o zi după ce a avut o confruntare fizică cu susţinători ai preşedintelui Donald Trump care au intrat pe 6 ianuarie în Capitoliul de la Washington, potrivit New York Times, citat de digi24.ro.

Foto: ria.ru

Potrivit tatălui poliţistului, în timpul acelei confruntări el a fost atacat cu spray cu piper şi apoi lovit în cap; a fost resuscitat de două ori de medicii de pe ambulanţă, dar a murit a doua zi la spital.

Brian Sicknick este a cincea victimă a asaltului asupra clădirii Congresului. Printre persoanele ucise se numără şi o susţinătoare a lui Donald Trump, Ashli Babbitt, care activase în forţele aeriene. Ea a fost împuşcată mortal de poliţie în clădire.

Conform unui document al FBI, citat de New York Times, 14 ofiţeri din Poliţia Capitoliului au fost răniţi în incidente.

Potrivit unui procuror, care a vorbit despre o investigaţie de o amploare fără precedent în istoria FBI-ului, până marţi peste 170 de simpatizanţi ai preşedintelui Donald Trump care au participat la asaltul asupra Capitoliului au dosare penale, numărul lor urmând să ajungă probabil la câteva sute, unii fiind deja arestaţi.


Pub