În an pandemic, statul a obținut 420 milioane lei din privatizări: Ce obiective au fost vândute

Agenția Proprietății Publice a făcut totalurile procesului de privatizare a bunurilor proprietate de stat în anul 2020. Potrivit instituției, pe parcursul anului 2020, au fost organizate și desfășurate 4 licitații cu strigare, 1 concurs comercial, 3 runde de licitații pe piața reglementată a Bursei de Valori, în cadrul cărora au fost expuse la vânzare 51 bunuri proprietate publică de stat supuse privatizării (majoritatea lor repetat).

Foto: app.gov.md

În 2020, Agenția Proprietății Publice, în scopul expunerii la privatizare, a organizat pregătirea a circa 77 bunuri, incluse în Lista bunurilor proprietate de stat supuse privatizării, Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 945/2007 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.121/2007 privind administrarea şi dezetatizarea proprietății publice.

Conform unui comunicat de presă, în acest sens fost realizată organizarea evaluării bunurilor supuse privatizării, întocmirea sau actualizarea dosarelor bunurilor supuse privatizării, precum și elaborarea sau actualizarea fișelor informative ale bunurilor preconizate a fi expuse la privatizare, care conțin informații privind domeniile de activitate, indicatori economici și financiari, valoarea activelor și pasivelor, precum și alte date relevante fiecărui bun supus privatizării.

În 2020, APP a optat pentru privatizarea prin expunere la licitații cu strigare. În rezultatul licitațiilor cu strigare, desfășurate la 5 august, 21 octombrie, 4 noiembrie, 16 decembrie, unde au fost expuse 37 bunuri, o parte din ele fiind expuse repetat, au fost adjudecate 19 bunuri, inclusiv 4 complexe patrimoniale unice, 8 complexe de bunuri și 7 bunuri imobile – terenuri pentru construcții.

Valoarea totală a bunurilor adjudecate în cadrul licitațiilor cu strigare este de 420.522.500 lei, ceea ce constituie cca 60% din sarcina bugetară stabilită pentru anul 2020 – venituri din privatizări de 700 mil lei.

Valoarea totală inițială de expunere a bunurilor adjudecate, a constituit 344.418.100 lei (în cadrul desfășurării licitațiilor, valoarea totală a bunurilor adjudecate s-a majorat cu 76.104.400 lei).


Pub