Republica Moldova marchează astăzi 24 de ani de la constituirea ca stat suveran şi independent. Pe 27 august 1991, Legislativul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de Independenţă a ţării, în contextul destrămării URSS. Documentul a ars în timpul protestelor de la Chişinău din aprilie 2009. Un an mai târziu, o copie a acestuia a fost semnată de 282 de deputaţi din primul Parlament, iar aproximativ 40 de semnături ale legiuitorilor care nu mai sunt în viaţă au fost scanate electronic si aplicate pe Declaraţie.