image
Sursa foto: Getty Images

Diego Simeone e omul momentului în fotbalul mondial: A fost numit antrenorul deceniului

Argentinianul Diego Simeone a fost desemnat cel mai bun antrenorul de club din ultimul deceniu de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Simeone a reuşit să-i devanseze pe spaniolul Pep Guardiola, actualul manager al echipei Manchester City, şi pe germanul Jurgen Klopp, antrenorul lui FC Liverpool, campioana en titre a Angliei.

Pentru stabilirea învingătorului, IFFHS a luat în calcul clasarea anuală a echipelor pregătite de antrenori, oferind puncte pentru fiecare poziţie ocupată în intervalul 2011-2020 (de exemplu, primul loc în fiecare an a fost recompensat cu 20 de puncte, locul secund cu 19 puncte etc).

Antrenorul argentinian a condus-o neîntrerupt pe Atletico Madrid în toată această perioadă, pe parcursul căreia a câştigat şapte trofee şi 304 meciuri în competiţiile oficiale, a ajuns la un total de 152 de puncte, fiind urmat de Pep Guardiola, cu 114 puncte, şi de Jurgen Klopp, cu 105 puncte.

Pe locul al patrulea s-a clasat portughezul Jose Mourinho, cu 91 de puncte, în timp ce francezul Zinedine Zidane, care a câştigat trei trofee în Liga Campionilor şi două titluri de campion al Spaniei cu Real Madrid în această perioadă, ocupă poziţia a şaptea, cu 59 de puncte.

Iată cum se prezintă clasamentul celor mai bun antrenori de club ai deceniului:

1. Diego Simeone (Argentina) 152 puncte

2. Josep Guardiola (Spania) 144

3. Juergen Klopp (Germania) 105

4 Jose Mourinho (Portuglia) 91

5. Massimiliano Allegri (Italia) 77

6. Unai Emery (Spania) 70

7. Zinedine Zidane (Franţa) 59

8. Carlo Ancelotti (Italia) 57

9. Mauricio Pochettino (Argentina) 56

10. Marcelo Gallardo (Argentina) 56

11. Antonio Conte (Italia) 53

12. Claudio Ranieri (Italia) 36

13. Alex Ferguson (Scoţia) 35

14. Luis Enrique (Spania) 35

15. Josef Heynckes (Germania) 34

16. Ernesto Valvarde (Spania) 26

17. Arsene Wenger (Franţa) 25

18. Leonardo Jardim (Portugalia) 25

19. Jesse Marsh (SUA) 22

20. Laurent Blanc (Franţa) 21

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: