Potrivit probatoriului, în intervalul lunilor februarie – iunie 2020, activând în calitate de șef-casă a unei instituții bancare și având acces liber la mijloacele financiare încredințate, inculpata a sustras din casa instituției financiare peste 3,5 milioane de lei.
Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi la faza cercetării judecătorești, inculpata şi-a recunoscut vina, declarând că a avut nevoie de acești bani pentru a achita serviciile unei clarvăzătoare.
Pe lângă pedeapsa închisorii, instanța a dispus încasarea din contul inculpatei în folosul instituției bancare a prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Întru recuperarea mijloacelor delapidate, la demersul procurorului, a fost aplicat sechestru pe bunurile imobile ale inculpatei, sechestru menținut și prin sentința instanței de judecată.
Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!