image
Sursa foto: Shutterstock

Primul transplant de organe de la porc la om ar putea avea loc anul acesta

O companie de biotehnologie vrea să înceapă, anul acesta, transplantul la oameni de organe provenite de la porci modificați genetic.

Compania de biotehnologie United Therapeutics, cu sediul în Maryland, intenționează să înceapă chiar de anul acesta transplantul de organe de la porci modificați genetic. Organele vor fi transplantate la oameni în cadrul unor studii clinice.

„Suntem în curs. Vom căuta să facem (transplantul n.r.) la oameni în următorul an sau al doilea”, a declarat David Ayares, directorul științific al Revivicor, o filială a United Therapeutics care se ocupă cu dezvoltarea porcilor modificați genetic. „Credem că avem porcul pe care îl vom aduce oamenilor în 2021 sau 2022”, a mai spus el.

Scopul este de a compensa o parte din cererea masivă de organe pentru transplant care salvează viețile oamenilor. Numai în SUA, în fiecare zi, 17 americani care se află pe o listă de așteptare pentru un transplant mor pentru că nu au primit organul necesar supraviețuirii, potrivit US Health Resources and Services Administration.

Transplantul de organe de la animale la oameni poate produce reacții imune severe

Există, însă, o problemă majoră: transplantul de organe animale în corpul uman poate duce la reacții imune severe. Cu alte cuvinte, corpul uman poate respinge țesuturile „extraterestre”.

Revivicor a făcut modificări genetice la porci pentru a stopa această reacție, prin oprirea organismului porcului de a produce un zahăr cunoscut sub numele de alfa-gal care provoacă respingerea organului.

Cunoscute sub numele de porci GalSafe, animalele au fost modificate genetic pentru a nu avea zahăr alpha-gal pe suprafața celulelor. Această modificare are și scopul de a ajuta persoanele cu sindrom Alfa-gal (AGS) care au reacții alergice severe la zahărul alfa-gal care se găsește în carnea roșie.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a declarat în decembrie că porcii modificați genetic GalSafe sunt siguri pentru consum în rândul populației generale, dar și ca sursă pentru potențiale utilizări terapeutice, precum medicamentele. FDA nu a testat în mod explicit dacă persoanele cu AGS pot mânca carne de porc și nici nu a evaluat dacă porcii pot fi o sursă sigură de transplant la oameni. Pentru aceasta și orice altă utilizare în produsele medicale noi destinate oamenilor, dezvoltatorii trebuie să solicite aprobare suplimentară de la FDA.

Scopul companiei este de a deveni o „sursă nelimitată de organe”

Totuși, în loc să producă carne de porc modificată genetic, destinată consumului uman, David Ayares a precizat că eforturile companiei sunt concentrate pe crearea unei „surse nelimitate de organe”, așa cum a declarat pentru Future Human.

Până în prezent, porcii din testele actuale ale companiei au zece modificări genomice, dintre care șase sunt de proveniență umană, și vor face parte din viitoarele studii clinice pe oameni.

Compania crede că aceste modificări multiple vor face organele porcilor comparabile cu cele umane.

În ciuda progreselor, rămân o serie de întrebări, ca să nu mai vorbim de problemele morale, cu privire la fezabilitatea utilizării organelor porcilor la pacienții umani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: