image
Sursa foto: Jurnal.md

Curtea Constituțională a decis: Victime ale deportărilor staliniste sunt și copiii născuți spre și în locurile de represiune

Curtea Constituțională a anulat marți o sintagmă din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice care oferea statutul de victime doar copiilor proveniți din căsătoria încheiată până la deportare. Curtea a decis că și copiii persoanelor supuse represiunilor, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, sunt victime ale represiunilor politice, și vor beneficia de protecția socială prevăzută de lege.

Hotărârea Curții vine ca urmare a unei sesizări depuse de deputatul Octavian Țîcu. Autorul sesizării a ridicat problema asigurării egalității în drepturi a mai multor categorii de victime ale represiunilor politice din perioada regimului totalitar, transmite IPN.

Curtea a notat că respectarea principiului egalității presupune acordarea acelorași avantaje tuturor persoanelor aflate în situații similare, cu excepția cazului în care se demonstrează că tratamentul diferențiat este justificat în mod obiectiv și rezonabil. Curtea a mai constatat că tratamentul diferențiat al unor persoane născute în locurile de represiune sau în drum spre ele este lipsit de un scop legitim și nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.

Potrivit CC, până la modificarea legislației, în sensul prezentei hotărâri, victime ale represiunilor politice se consideră și copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, dacă măcar unul din părinți este victimă a represiunilor politice.

Hotărâre este definitivă, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: