(video) Droguri comandate online, vândute prin Chișinău. Un tânăr și concubina sa de 18 ani, principalii suspecți

O grupare, specializată în contrabandă cu produse narcotice, în proporții deosebit de mari, introduse în țară prin intermediul coletelor poștale a fost anihilată de oamenii legii. Documentarea cazului a început după ce un vameș a depistat un colet care conținea 200 g de droguri de tip PVP, iar monitorizarea a durat câteva luni.

Unul dintre suspecți, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, a fost reținut în flagrant după ce s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica coletul cu substanțe narcotice. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare. În cazul demonstrării culpabilității, persoana riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de până la 15 ani.

Totodată, în cadrul acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații a fost stabilită identitatea unui alt membru al grupării - o tânără în vârstă de 18 ani, concubina bărbatului reținut. Vameșii și procurorii au efectuat percheziții la adresele de domiciliu ale celor doi bănuiți, unde au depistat droguri de tip PVP, amfetamină, pastile ecstasy, marijuana și hașiș.

Potrivit materialelor cauzei penale, suspecții efectuau online comenzile de substanțe narcotice din afara țării. Aceștia păstrau drogurile la domiciliu, unde le împărțeau în cantități mici, iar ulterior le comercializau pe teritoriul municipiului Chișinău, prin intermediul magazinelor online.

Valoarea pe piață a substanțelor narcotice depistate se ridică la peste 100 000 de lei.

Tânăra de 18 ani este cercetată în stare de libertate și colaborează cu organele de urmărire penală la investigarea cazului.

În prezent, Serviciul Vamal și Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, efectuează acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii complete și obiective a circumstanțelor cazului cercetat și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

customs.gov.md / Sursa:customs.gov.md
customs.gov.md / Sursa:customs.gov.md
customs.gov.md / Sursa:customs.gov.md


Pub