Regimul Putin încearcă din nou să îl încarcereze pe Alexei Navalnîi. Ce spune opozantul

Principalul lider al opoziției la regimul Putin, Alexei Navalnîi, spune că autoritățile ruse încearcă din nou încarcerarea sa, motivând că și-a încălcat termenii sentinței cu suspendare pe care o efectuează, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

În luna decembrie, Administraţia penitenciarelor din Rusia i-a ordonat lui Navalnîi să revină din Germania în cel mai scurt timp şi să se prezinte la o secţie de poliţie în Moscova precizând că, în caz contrar, el va fi închis dacă nu se întoarce în ţară până la termenul limită indicat.

Navalnîi, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi dus la Berlin pentru a fi tratat corespunzător, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.

La începutul lunii octombrie 2020, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat că în organismul disidentului rus Aleksei Navalnîi a fost găsită o substanţă de tip Noviciok. Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică

Germania a solicitat oficial asistenţă tehnică din partea OIAC, conform prerogativelor statelor membre în cazul în care consideră că a avut loc un incident în care sunt implicate arme chimice.

OIAC a confirmat că probele de sânge şi urină prelevate de la Navalnîi conţineau un inhibitor de colinesterază, similar cu două substanţe chimice de tip Noviciok, interzise de organizaţie în 2019.

Agenţi din grupul Noviciok, deosebit de periculos, au fost utilizaţi în 2018 pentru otrăvirea fostului agent secret rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul Salisbury din Anglia. Şi atunci, Kremlinul a dezminţit orice implicare a Rusiei, însă cazul a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.


Pub