Au vrut să iasă din țară cu acte false. Doi moldoveni și un belgian, prinși la frontieră

Trei moldoveni sunt cercetați de către polițiștii de frontieră din Diecția regională Vest după ce asupra lor au fost depistate documente neveridice. Acestea ar fi fost eliberate de către autoritățile competente de pe teritoriul Uniunii Europene. Incidentele au fost consemnate în acest weekend, pe sensul de ieșire din țară.

Foto: Polițian de frontieră

O carte de identitate românească a fost identificată cu semne vădite de falsificare în timpul controlului de frontieră. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au recurs la verificări suplimentare după ce tânărul a manifestat un comportament agitat.

Astfel, moldoveanul, în vârstă de 24 de ani, originar din raionul Șoldănești a recunoscut că și-a perfectat actul în timp ce se afla în Belgia, contra sumei de 150 de euro.

Un alt moldovean este documentat pentru deținerea permisului de conducere polonez neveridic. Bărbatul, originar din raionul Anenii Noi, se deplasa în calitate de pasager al unei rute cu destinația Germania.

La controlul de frontieră persoana a prezentat și permisul de conducere. Din primele cercetări polițiștii de frontieră au constatat că actul nu corespunde unui act autentic.

Tânărul s-a arătat indignat deoarece era sigur de veridicitatea permisului de conducere, mai ales că l-a perfectat în Polonia. Ulterior, moldoveanul a mai declarat că a obținut acest act prin intermediul unui ucrainean și pentru care a achitat 1200 de euro în două tranșe.

Încheie șirul ilegalităților incidentul consemnat ieri, 10 ianuarie curent, în punctul de trecere Leușeni.

Un alt conducător auto a prezentat permisul de conducere emis de către autoritatea română pe un alt nume. Imediat, și-a dat seama de eroare oferind propriul permis belgian.

Angajatul Poliției de Frontieră a reușit să observe lipsa elementelor de protecție asupra permisului românesc, fapt pentru care a fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii.

Bărbatul de 25 de ani, originar din raionul Orhei a comunicat că urma să-l transmită stâpânului actului, iar despre cele depistate nu este în cunoștință de cauză.

În consecință cele trei documente au fost transmise către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Pub