/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

De ce președinta încă nu a înaintat un candidat la funcția de prim-ministru al țării. Litvinenco: „Asta ar însemna încălcarea promisiunii dată oamenilor”

missing
11 ianuarie 2021, ora 21:28

Chiar dacă toate fracțiunile parlamentare au declarat că vor alegeri parlamentare anticipate, iar legea prevede 2 condiții pentru declanșarea lor, cea de a nu alege un prim-ministru din 2 încercări sau ca Parlamentul să nu voteze legi timp de 90 de zile, până la ziua de azi se pare că nu a fost implimentate încă niciuna din ele. Despre aceasta s-a discutat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la tv8.

„Noi ne dorim alegeri parlamentare anticipate  și aici nu este vorba despre cine trece, cine nu trece. Țara are nevoie de alegeri anticipate. Acest Parlament sub toate aspectele nu mai poate livra ceva funcțional pentru țară. Cea mai scurtă cale spre alegeri sunt cele 45 de zile și 2 tentative”, a declarat Alexandr Slusari în timpul emisiunii.

De această părere este și deputatul Sergiu Litvinenco: „Toată lumea este de acord că avem nevoie de alegeri parlamentare anticipate. Oamenii care au votat pentru Maia Sandu, vrea alegeri parlamentare, chiar și electoratul lui Dodon vrea alegeri anticipate. Este un parlament care nu mai reprezintă oamenii”.

Totodată, întrebat de ce președinta Maia Sandu nu înaintează un prim-ministru credibil care să asigure interimatul până la alegeri, Litvinenco a spus că exista o probabilitate ca acesta să rămână până în 2023, dacă mai multe partide vor vota pentru el, ceea ce este inadmisibil.

„Discuțiile despre un guvern de tranziție sunt lucruri care practic anulează posibilitatea dizolvării acestui parlament. Adică lucrurile sunt incompatibile. Dacă totuși unele fracțiuni vor vota pentru candidatul propus, asta ar însemna ca acest Guvern să guverneze până în 2023. Este inadmisibil din punctul nostru de vedere. Noi nu putem să mergem împotriva oamenilor, care au votat pentru dizolvarea acestui Parlament. Dacă am numi un alt Guvern, asta ar însemna încălcarea promisiunii dată oamenilor. Parlamentul acesta trebuie dizolvat cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a menționat Litvinenco.

În același timp, candidatul PAS, nu a menționat pe ce modalitate se va merge pentru declanșarea alegerilor anticipate.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram