image
Sursa foto: New York Public Library/ Apollo 17, 1972

Timpul pe Pământ a trecut mai repede în anul 2020 decât în orice alt moment din ultimii 50 de ani

Cele mai scurte 28 de zile documentate până acum (începând cu 1960) au fost înregistrate toate în anul 2020, Pământul completând revoluțiile în jurul axei sale cu doar câteva milisecunde mai rapid decât media.

Asta nu este neapărat îngrijorător, având în vedere că rotația planetei noastre variază mereu ușor, fiind influențată de presiunea atmosferică, vânturi, curenți oceanici și mișcarea miezului.

Însă, asta reprezintă o inconveniență pentru cronometrele internaționale, care folosesc ceasuri atomice extrem de precise pentru a măsura timpul universal coordonat (UTC) după care toată lumea își setează ceasurile. Atunci când timpul astronomic, stabilit de timpul necesar pentru ca Pământul să desfășoare o rotație completă, deviază de la UTC cu mai mult de 0,4 secunde, UTC primește o ajustare.

Până acum, acesta ajustări au implicat adăugarea unei „secunde de salt” la an la sfârșitul lunii iunie sau decembrie, astfel aliniind din nou timpul astronomic și cel atomic.

Cum au apărut „secundele de salt” și ce înseamnă o „secundă de salt negativ”

Aceste „secunde de salt” au fost improvizate din cauza tendinței generale a rotației planetei noastre care a încetinit încă din momentul în care au început măsurătorile prin satelit în anii 1960 – 1970.

Încă din 1972, oamenii de știință au adăugat „secunde de salt” la fiecare an și jumătate, potrivit Institutul Național pentru Standarde și Tehnologie (NIST). Ultima adăugare a avut loc în 2016, atunci când în ajunul Anului Nou, la ora 23 și 59 de minute și 59 de secunde, o „secundă de salt” a fost adăugată.

Cu toate acestea, recenta accelerare în rotația Pământului a stârnit discuții pentru prima oară în comunitatea științifică privind o „secundă de salt negativ”. Astfel, în loc de adăugare unei secunde, cercetătorii se gândesc să scadă o secundă, potrivit Science Alert.

Care a fost cea mai scurtă zi din anul 2020

Asta pentru că lungimea medie a unei zile este de 86.400 de secunde, însă o zi astronomică în 2021 va fi cu 0,05 milisecunde mai scurtă, în medie. De-a lungul anului acesta, asta va ajunge la un decalaj de 19 milisecunde pentru timpul atomic.

Anul 2020 a fost deja mai rapid decât de obicei, din punct de vedere astronomic. Pământul a doborât recordul anterior pentru cea mai scurtă zi astronomică, stabilit în 2005.

În timp celei mai scurte zi din acel an, 5 iulie, Terra a completat o rotație cu 1,0516 milisecunde mai repede. Cea mai scurtă zi din anul 2020 a fost 19 iulie, atunci când planeta noastră a completat o rotație cu 1,4602 mai repede.

Responsabil cu adăugarea sau scăderea unei „secunde de salt” este The International Earth Rotation and Reference Systems Service (IERS) din Paris, Franța. Momentan, IERS nu a stabilit nicio adăugare de „secundă de salt”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: