Actualitate

Twitter suspendă permanent contul lui Donald Trump

Twitter a suspendat vineri permanent contul lui Donald Trump, invocând riscurile „incitării la violenţă” din partea preşedintelui american în exercițiu, la două zile după violențele declanșate de susținătorii săi care au luat cu asalt clădirea Capitoliului timp de mai multe ore, informează AFP.

„După o analiză atentă a tweet-urilor recente de pe contul @realDonaldTrump şi a contextului acestora, am suspendat definitiv contul din cauza riscului de incitare la violenţă în continuare”, a explicat compania americană într-un comunicat.

Joi, rețeaua socială Facebook și alte servicii precum Snapchat sau Twitch i-au suspendat de asemenea contul liderului de la Casa Albă, pe o durată nedeterminată.

Însă Twitter conta mai mult decât celelalte pentru Donald Trump – pe această platformă pe care își posta cu predilecție mesajele el avea peste 88 de milioane de urmăritori.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *