image
Sursa foto: GettyImages

Conducerea democrată a Congresului dă un ultimatum cabinetului lui Trump: „Dacă nu va fi demis, îl vom pune sub acuzare”

Un număr din ce în ce mai mare de legislatori americani, printre care și liderii democrați din cele două camere ale Congresului, cer îndepărtarea lui Donald Trump de la putere prin invocarea celui de-al 25-lea amendament la Constituția Statelor Unite, care permite vicepreședintelui și cabinetului să îl declare pe Trump inapt pentru funcție. Lidera Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că dacă Trump nu va fi îndepărtat de Pence și cabinet, majoritatea democrată din Cameră va începe procedurile pentru un nou impeachment.

Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer a denunțat din nou, joi, asaltarea clădirii Capitoliului de către susținătorii lui Trump și a cerut îndepărtarea președintelui în funcție de la putere, chiar și în condițiile în care acestuia i-au mai rămas doar 12 zile de mandat.

„Acest președinte nu trebuie să mai stea în funcție nici măcar o zi în plus”, a spus Schumer. Apelului său i s-a alăturat și Nancy Pelosi, lidera Camerei Reprezentanților, care i-a cerut direct vicepreședintelui în exercițiu, Mike Pence, să invoce amendamentul 25 al Constituției americane și să îl îndepărteze pe Trump de la putere.

Pelosi a declarat că, în caz contrar, „Congresul este pregătit să meargă înainte cu procedura de punere sub acuzare”. Majoritatea legislatorilor care au ridicat problema îndepărtării lui Trump sunt democrați, însă printre aceștia se numără și câțiva republicani care au avut atitudini critice față de președinte.

Ce presupun invocarea amendamentului 25 și procedura de impeachment

Amendamentul 25 al Constituției americane reglementează succesiunea prezidențială și felul în care se ocupă funcția de președinte sau președinte interimar în cazul vacantării sale prin deces sau incapacitate de îndeplinire a atribuțiilor. Printre prevederi este inclusă și clauza conform căreia vicepreședintele și cabinetul pot, cu o majoritate de voturi, să declare că președintele este inapt de a își îndeplini atribuțiile și să îl îndepărteze din funcție. În acest caz, Mike Pence ar deveni președinte sau președinte interimar, în funcție de motivul pentru care a fost invocat amendamentul 25.

Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedură înscrisă în Constituţia americană prin care Congresul poate, în urma unei investigaţii, să acuze un oficial al puterii executive de „infracţiuni şi delicte grave” şi apoi să îl demită în urma unui proces politic. Prerogativa de acuzare aparţine Camerei Reprezentanţilor, în timp ce prerogativa judecării cazului aparţine Senatului.

Ea presupune un larg acord al forţelor politice pentru că destituirea necesită votul unei majorităţi de două treimi dintre senatori, fapt care garantează că decizia va fi luată în urma unui acord bipartizan sau multipartizan.

Donald Trump a mai fost pus sub acuzare anterior de Camera Reprezentanților, la începutul anului trecut, însă a fost achitat rapid de Senatul controlat de republicani și Mitch McConnell. O posibilă demitere a lui Trump în următoarele 12 zile, dacă a doua procedură de impeachment ar fi declanșată, s-ar baza pe voturile republicanilor din Senat, în contextul în care democrații au doar 46 dintre cele 67 de voturi necesare.

Indicii că Trump ar fi pierdut încrederea cabinetului său

După episodul violent de miercuri, relațiile dintre Trump și Pence sunt înghețate. Trump a considerat decizia lui Pence de a nu își depăși rolul formal la validarea din Congres drept o trădare, deși cel din urmă nu avea nicio autoritate să decidă de unul singur cine va fi următorul președinte. Înainte de începerea procedurii, Pence le-a transmis colegilor săi din Congres, într-o scrisoare, că nu are de gând să își depășească rolul formal și că autoritatea de a schimba rezultatul alegerilor nu îi este conferită de Constituția americană.

În același timp, și vicepreședintele ar fi nemulțumit de atitudinea și comportamentul lui Trump. Sursele din anturajul vicepreședintelui spun că obiectivul lui Trump a fost să îl transforme pe Pence într-un țap ispășitor pentru trumpiști, care îl văd acum drept unicul vinovat pentru faptul că Trump va pleca din funcție pe 20 ianuarie.

Pence este, de asemenea, nemulțumit de faptul că Trump l-a supus presiunii publice și apoi l-a abandonat în fața susținătorilor săi furioși în Congres. Acesta se afla împreună cu soția și fiica în clădire, iar huliganii instigați și radicalizați de Trump urlau pe holuri „unde e Mike Pence?“, fapt ce i-a făcut pe cei trei să intre în panică în acele momente de haos.

Mai mult, mai mulți membri ai echipei președintelui Donald Trump au demisionat sau au anunțat că vor renunța la funcții, în semn de protest față de comportamentul acestuia în timpul violențelor de la Capitoliu. Cea mai recentă demisie este a consilierului adjunct pentru securitate națională al Casei Albe, Matt Pottinger.

Printre cei care și-au anunțat plecarea imediată din staff-ul președintelui se mai află Sarah Matthews, responsabilă de relația cu presa, Rickie Niceta, membră a echipei de evenimente, Robert O’Brien, consilierul pe probleme de securitate, și adjunctul șefului staffului de la Casa Albă, Chris Liddell.

Potrivit surselor citate de jurnaliști acreditați la Casa Albă, președintele Trump „a pierdut controlul”; el a fost inabordabil pe parcursul zilei și a urmărit la televizor evenimentele de la Capitoliu. Mai mult, unul dintre jurnaliști citează o sursă apropiată lui Donald trump, care i-ar spus că președintele „și-a pierdut mințile” („out of his mind”).

Nu este încă clar, însă, dacă Pence ar putea coaliza un număr suficient de secretari pentru îndepărtarea lui Trump sau dacă ar fi dispus să facă acest lucru.

Noutăţile partenerilor

comentarii: