image
Sursa foto: foto simbol

Ministerul Educației a lansat Programul de granturi pentru ONG-urile de tineret

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat Programul anual de granturi pentru organizațiile de tineret. Prin acest concurs, se va oferi suport financiar și logistic pentru realizarea proiectelor destinate tinerilor.

Organizațiile aplicante trebuie să fie orientate spre dezvoltarea personalității tinerilor și integrarea lor în viața publică.

La concurs pot depune proiecte organizațiile de tineret care dispun de cofinanțare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituții și donatori locali și internaționali și pot justifica o contribuție proprie de cel puțin 20 la sută din valoarea totală a proiectului.

Pentru anul 2021, vor fi selectate, în mod prioritar, proiecte de tineret care abordează dezvoltarea spiritului civic în rândul tinerilor, promovarea dialogului intergenerațional și a activității de voluntariat în rândul tinerilor, creșterea competențelor digitale și susținerea activității de educație în domeniul mass-media în rândul tinerilor, dezvoltarea mecanismelor de implicare a tinerilor proveniți din medii dezavantajate, în vederea integrării sociale a acestora, dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor, precum și a serviciilor calificare privind accesul tinerilor la piața muncii, consolidarea capacității autorităților publice locale privind implementarea politicii în domeniul de tineret etc.

Vor fi alocate mijloace financiare, în valoare de maxim 1,5 milioane lei, pentru susținerea proiectelor de tineret, înaintate de organizațiile care nu au mai beneficiat de finanțare prin intermediul prezentului concurs.

Vor avea prioritate proiectele, care vor include în proporție de 15% din numărul total de beneficiari finali tinerii proveniți din medii dezavantajate, reprezentanți ai minorităților etnice sau tinerii NEET (care nu învață și nici nu lucrează). Eligibile vor fi și proiectele, care vor fi derulate în autoritățile administrativ teritoriale, în care serviciile și politicile de tineret sunt subdezvoltate.

La concurs pot fi depuse proiecte, cu un buget maxim de 420 mii lei. Proiectele înaintate spre finanțare vor avea o durată maximă de implementare de opt luni, trebuie să înceapă nu mai devreme de 1aprilie și să se finalizeze nu mai târziu de 1 decembrie 2021.

Dosarele urmează a fi depuse online la concurs, la adresa: [email protected]<mailto:[email protected]>, până pe 8 februarie curent, ora 12.00.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: