Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Cancelarul german dă vina pe…

Cancelarul german dă vina pe Trump pentru violențele fără margini de la Capitoliu: imaginile m-au înfuriat

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel și președintele SUA, Donald Trump în cea de-a doua zi a sumitului G20. Foto: Womens Entrepreneurship Facility

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat joi „tristeţea” şi „furia” după luarea cu asalt, în ajun, a sediului Congresului din Washington de către susţinători ai lui Donald Trump, relatează Reuters şi AFP.

Potrivit cancelarului, acest asalt a avut la origine faptul că preşedintele în exerciţiu al SUA nu şi-a recunoscut înfrângerea în faţa adversarului său democrat Joe Biden la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.

„Am văzut cu toţii, ieri, imaginile neliniştitoare ale asaltului asupra Congresului SUA, iar aceste imagini m-au înfuriat şi m-au întristat”, a declarat Merkel, cu prilejul unei reuniuni a conservatorilor germani.

„Regret profund că din noiembrie încoace preşedintele Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea, şi nici ieri”, a spus presei cancelarul german, apreciind că „îndoielile cu privire la rezultatul alegerilor din SUA au fost alimentate şi au creat atmosfera care a făcut posibile evenimentele” de la Washington.

Ea i-a calificat pe cei câteva sute de susţinători ai lui Trump care au luat cu asalt Capitoliul drept „atacatori şi turbulenţi” şi şi-a exprimat încrederea că Joe Biden va fi învestit preşedinte al SUA peste două săptămâni, aşa cum este prevăzut.

Sursa: Digi24, Reuters